Trei companii mari din Bulgaria intenționează să se înscrie la Bursa de Valori din București, în condițiile în care bursele din cele două țări urmează să încheie un acord de colaborare, la sfârșitul lunii mai, transmite Novinite.
Acordul privind schimbul de date referitoare la tranzacții face parte din eforturile celor două burse de a deveni mai atractive pentru partenerii străini, a declarat Vassil Golemanski, director general al Bursei de Valori din Sofia.
Producătorul de baterii auto Monbat, compania de inginerie și construcții Enemona și compania minieră Kaolin analizează posibilitatea de a-și înscrie acțiunile la o bursă din străinătate, potrivit Novinite.
De asemenea, Corporate Commercial Bank, care are în portofoliu aproape jumătate din depozitele companiilor de stat din Bulgaria, intenționează la rândul ei să se listeze în străinătate.
Între companiile bulgărești care au lansat deja oferte publice inițiale la o bursă străină, respectiv la Bursa de Valori din Varșovia, se află producătorul de medicamente Sopharma, fondul de investiții imobiliare InterCapital Property Development și grupul industrial Eurohold Bulgaria.
Citește și CNN: Grecii își mută afacerile în Bulgaria