Președintele Băsescu, la întâlnirea cu oficialii FMI: Nu voi trimite scrisoarea de intenție Parlamentului dacă rambursarea sumelor încasate ilegal din pensii afectează bugetul

Președintele Băsescu, la întâlnirea cu oficialii FMI: Nu voi trimite scrisoarea de intenție Parlamentului dacă rambursarea sumelor încasate ilegal din pensii afectează bugetul
Publicat: 06/05/2012, 16:47
Actualizat: 07/05/2012, 10:59

Președintele Traian Băsescu va susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni privind acordul cu FMI în urma întâlnirii oficiale pe care a avut-o în această dimineață cu reprezentanții Fondului, ai CE și ai Băncii Mondiale.

La începutul discuțiilor președintele Băsescu a atras atenția că dacă plățile care vor fi făcute pentru a majora pensiile vor afecta deficitele structurale ale bugetului de pensii și de asigurări de sănătate, atunci el nu va trimite scrisoarea de intenție Parlamentului.

„Sunteți aproape de terminarea misiunii, după cum am înțeles. Și aș vrea să știu cum e imaginea de ansamblu acum. Așa cum am discutat cu ministrul de Finanțe, elementul cheie legat de plățile pe care trebuie să le faceți în perioada următoare trebuie să rămână la stadiul de a nu afecta deficitele structurale ale fondului de asigurări de sănătate și ale fondului de pensii. Este elementul esențial din punctul meu de vedere. Nu voi trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat”, a afirmat Băsescu la începutul discuțiilor oficiale cu partenerii acordului stand-by de tip preventiv.

Georgescu, ministrul Finanțelor, după 12 ore de negocieri cu FMI: vom reîntregi salariile în etape

Sâmbără seara Florin Georgescu, ministrul de Finanțe al guvernului Ponta a anunțat că negocierile cu FMI s-au încheiat cu succes și că s-au găsit resurse pentru reîntregirea salariilor și rambursarea contribuțiilor de CASS încasate ilegal de la pensionari. Sursa principală de finanțare a acestor măsuri va fi însă creditul, dat fiind faptul că ele sunt posibile doar prin majorarea deficitului bugetar asumat, respectiv a raportului dintre veniturile și cheltuielile statului.

Deficitul bugetar asumat este de 1,9% din PIB, pe metodologia cash. Cel mai probabil ținta de deficit bugetar a fost majorată cu circa 0,6% din PIB, respectiv cu circa 700-800 de milioane de euro. Acești bani vor fi obținuți prin împrumuturi noi, care se vor adăuga celor care sunt deja programate, atât pentru a acoperi deficitul de 1,9% din PIB pe care a fost fundamentat bugetul cât și pentru „rostogoli” datoria publică, respectiv pentru a achita împrumuturile vechi prin altele noi.

Franks, la întâlnirea de la Cotroceni: Apreciem că a existat o cooperare între vechii și noii membri ai Guvernului

Șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat că faptul că există cooperare între membrii fostului guvern și cei ai guvernului Ponta, ceea ce dă garanții că se vor continua reformele.

„Aș spune că unul dinte lucrurile pe care l-am remarcat ca fiind foarte favorabil este că a existat o cooperare între membrii Guvernului care pleacă și cei ai Guvernului care vine. Acest lucru este extrem de util pentru noi, pentru că ne arată că va fi o continuitate a angajamentelor României, cu privire la obligațiile internaționale, precum și cu privire la programul de reforme și de consolidare economică. Este foarte satisfăcător pentru noi să vedem cum miniștrii care pleacă și cei care vin pot veni împreună să discute cu noi și să aibă un angajament comun pentru ca România să rămână pe poziții”, i-a spus președintelui Traian Băsescu șeful misiunii Fondului Monetar Internațional.

Franks a adăugat că membrii delegației comune a FMI, a Băncii Mondiale și Comisiei Europene sunt „foarte recunoscători” membrilor celor două Cabinete „pentru acest spirit al cooperării”.

De asemenea, el a ținut să remarce „progresele excelente” făcute în discuțiile cu partea română în ultimele zile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...