Comisiile juridice reunite ale Senatului și Camerei Deputaților l-au avizat favorabil, luni, pe Mircea Dușa pentru postul de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul.
Avizul a fost dat cu 24 de voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă” și 2 abțineri.
Ministrul propus pentru relația cu Parlamentul a declarat, la audierea sa în comisii, că își dorește ca românii să își recapete încrederea în Parlament, prin efortul comun al puterii și opoziției.
„În puținul timp care a mai rămas până la alegeri și până la sfârșitul mandatului nostru, poate facem un efort comun – cei care reprezentăm majoritatea și minoritatea din Parlament – ca să fie redată cât de cât încrederea românilor în Parlament. Sigur că această acțiune nu poate fi decât una comună”, a spus Dușa.
Acesta a arătat că, în ultimii doi ani, și mai ales în ultima perioadă, relațiile din cadrul Parlamentului s-au deteriorat și că el a încercat să fie un factor de echilibru.
„În această perioadă grea și mai ales în ultimii doi ani, când relațiile dintre grupurile parlamentare și grupurile politice s-au deteriorat foarte mult, am încercat să fiu un factor de echilibru și, chiar atunci când dezbaterile sau lipsa dezbaterilor s-au dus în domeniul absurdului, am încercat cu ceilalți colegi lideri de grup să readucem, atât cât se putea, dezbaterea parlamentară în limitele Regulamentului”, a spus deputatul social-democrat.
El a adăugat că modul în care Parlamentul s-a comportat, în integralitatea sa, în ultimii doi ani, a condus la situația ca parlamentarii să nu fie prea apreciați de români, lucru valabil și în cazul gradului de încredere acordat de aceștia Legislativului.
Dușa a explicat că acesta a fost motivul pentru care premierul desemnat Victor Ponta a considerat că acest departament pentru relația cu Parlamentul să fie „ridicat la reprezentare în Guvern”.
Mircea Dușa a subliniat că nu s-a dorit, în fapt, crearea unui minister în plus, ci redarea încrederii românilor în instituția parlamentară.
Mircea Dușa a mai spus că va insista ca reprezentanții Guvernului să fie prezenți ori de cât ori solicită Parlamentul pentru a informa și pentru a răspunde prompt solicitărilor parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică.
„Nu totdeauna ce propune opoziția este rău. Și noi, cei de la USL, de-a lungul anilor și mai ales în ultimii doi ani am avut multe inițiative legislative, am avut multe amendamente bune, dar au fost respinse numai că erau de la opoziție. Și, culmea, te trezeai că după două săptămâni aceleași formulări sau texte le regăseai în ordonanțe de urgență sau în alte acte normative pe care guvernul le-a emis în această perioadă”, a comentat, pe de altă parte, Mircea Dușa.