Francois Hollande reconfirmă că va scoate Franța din războiul din Afganistan. Posibilele consecințe pentru soldații români

Francois Hollande reconfirmă că va scoate Franța din războiul din Afganistan. Posibilele consecințe pentru soldații români
Publicat: 09/05/2012, 15:55
Actualizat: 09/05/2012, 15:55

La doar o zi după ce a câștigat scrutinul prezidențial, președintele-ales al Franței, Francois Hollande, a confirmat pentru The Telegraph că va anunța la summitul NATO de la Chicago (20-21 mai) plecarea Franței din Afganistan.

Retragerea anticipată a francezilor de pe frontul din Afganistan a fost una dintre promisiunile electorale făcute de socialistul Hollande, care consideră că „misiunea Franței s-a încheiat”.

Planul lui Hollande este ca soldații țării sale să se întoarcă acasă până la sfârșitul acestui an. Și Nicolas Sarkozy voia să-i retragă pe cei 3.600 de soldați francezi mai repede din Afganistan, însă, în cazul lui, aceasta însemna până la finele lui 2013.

Liderii Alianței Nord-Atlantice au reacționat imediat la planurile anunțate de Francois Hollande.

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a declarat că vrea să vorbească imediat cu noul președinte al Franței despre intenția acestuia din urmă de a-și retrage soldații din războiul afgan.

Cel mai probabil, Franța nu va avea timp să desfășoare o retragere totală din Afganistan în scurtul timp pe care îl cere Hollande. În primul rând, va avea nevoie de câteva luni doar pentru a-și scoate echipamentul militar de țară. Este suficient însă ca Hollande să nu se răzgândească până la summitul NATO de la sfârșitul lunii și să anunțe această retragere, după care să o și înceapă.

Franța are al cincilea cel mai mare contingent din Afganistan și există temeri că, o dată cu Franța, și alte țări europene care fac parte din coaliție vor începe să își facă bagajele, în vederea unei plecări timpurii din Afganistan. Acest lung război are parte de tot mai puțină susținere pe bătrânul continent, astfel că, de aici, consecințele ar veni în lanț.

SUA, care ar rămâne tot mai singure pe acest front, ar putea să își prelungească șederea, ceea ce ar fi o lovitură dezastruoasă pentru democrații americani și pentru administrația Obama.

Nici România nu va fi ocolită de urmările unei eventuale retrageri anticipate a Franței. În funcție de aliatul pe care țara noastră îl va alege – SUA sau Franța – , fie vom pleca și noi mai repede, ca francezii, fie asupra noastră se vor exercita presiuni pentru a suplimenta contingentul român, pentru a le veni americanilor în ajutor.

În prezent, sunt 1.773 de soldați români în Afganistan, potrivit datelor Ministerului Apărării Naționale, adică mai puțin de jumătate din numărul militarilor francezi.

Mandatul de președinte al lui Francois Hollande începe în 15 mai.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...