00:39
Este o priveliște care îți dă fiori reci pe șira spinării. Nu pentru că ar fi înfricoșătoare, ci pentru că este extraordinar de frumoasă. Așa comentează cei de la Daily Mail o serie de imagini spectaculoase din interiorul unor peșteri din China vechi de mai bine de trei milioane de ani.
Sunt situate în nordul Chinei, în provincia Shanxi și li se spune peșteri de gheață, pentru că sunt „căptușite” cu straturi groase de gheață pe tot parcursul anului.
Temperaturile sunt atât de scăzute în aceste peșteri lungi de peste 100 de metri, încât frigul se simte și în afara lor – chiar și în zilele toride de vară, mai scriu jurnaliștii britanici.