Judecătorul Sever Dumitrașcu va fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că a accidentat un copil de trei ani, în Drobeta-Turnu Severin, și apoi a părăsit locul accidentului, instanța supremă respingând, vineri, recursul procurorilor.
Decizia instanței supreme este definitivă, astfel că judecătorul Sever Dumitrașcu rămâne cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pe perioada cercetărilor.
Procurorii Parchetului instanței supreme l-au reținut, în 5 mai, pe judecătorul Sever Dumitrașcu de la Tribunalul Mehedinți și au cerut instanței Curții de Apel București arestarea preventivă a magistratului pentru 29 de zile, acesta fiind acuzat că a lovit cu mașina un copil de trei ani, apoi a părăsit locul accidentului.
Instanța a respins cererea procurorilor și a decis ca Sever Dumitrașcu să fie lăsat liber, dar să nu părăsească localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Decizia Curții de Apel București a fost contestată de procurori la instanța supremă, recursul fiind respins vineri.
Sever Dumitrașcu, judecător la Tribunalul Mehedinți, este cercetat de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție după ce, în 3 mai, a intrat cu mașina pe o stradă cu „acces interzis” din Drobeta-Turnu Severin și a accidentat un copil în vârstă de trei ani, apoi a părăsit locul faptei.
Imediat după accident, un trecător aflat în zonă a apelat serviciul de urgență, copilul fiind transportat la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol.
Judecătorul Sever Dumitrașcu a fost găsit de polițiști în 4 mai, la Spitalul Județean din Timișoara, unde era internat la secția de Cardiologie, fiind dus atunci la București pentru audieri.
Procurorii arată, în referatul cu propunere de arestare preventivă, că, potrivit declarațiilor martorilor, Sever Dumitrașcu a coborât din mașina sa după ce l-a accidentat pe copil, a stat lângă acesta până la sosirea ambulanței, după care a părăsit locul faptei înainte de venirea polițiștilor.
Totodată, unul dintre martori a declarat că mașina judecătorului era oprită pe partea stângă a drumului, la doi-trei metri de locul în care se afla copilul, iar când s-a apropiat de Sever Dumitrașcu, în timp ce discuta cu acesta a constatat că mirosea a alcool, potrivit referatului procurorilor.
Polițiștii l-au căutat pe judecătorul Sever Dumitrașcu începând din data de 3 mai, la domiciliul lui, al fiilor săi, în spital și în alte locuri publice din Drobeta-Turnu Severin, fiind găsit abia în 4 mai, la Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde a fost internat între orele 7.17 și 13.00.
„Afirmația inculpatului cu privire la motivul pentru care se afla în Timișoara, starea de sănătate grav deteriorată, este contrazisă chiar de actele medicale depuse de apărătorul inculpatului”, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare a magistratului Sever Dumitrașcu.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a încuviințat, în 4 mai, reținerea și arestarea judecătorului Sever Dumitrașcu, de la Secția de contencios a Tribunalului Mehedinți.
Judecătorului Dumitrașcu, în vârstă de 66 de ani, îi fusese admisă cererea de a mai sta un an în magistratură, deși împlinise vârsta de pensioare.