Mihaela Rădulescu despre Andreea Marin: „Dacă vom fi colege la Realitatea, va trebui să mă iubescă cu forța”

Mihaela Rădulescu despre Andreea Marin: Dacă vom fi colege la Realitatea, va trebui să mă iubescă cu forța
Publicat: 14/05/2012, 16:41
Actualizat: 14/05/2012, 16:41

Mihaela Rădulescu se va reîntoarce pe micul ecran cu emisiunea „Alegerile Mihaelei”, din 20 mai, la Realitatea TV, precizând că, dacă va fi colegă cu Andreea Marin – care ar urma să realizeze la rândul său o emisiune -, aceasta „va trebui să o iubească cu forța”, potrivit Pro TV Magazin.

Mihaela Rădulescu a declarat, în interviul pentru Pro TV Magazin, că ideea celor de la Realitatea TV i-a plăcut cu adevărat.

„S-au adunat atâtea propuneri în ultimii ani, încât m-am gândit că n-ar fi rău să le mai iau și în serios. Dincolo de glumă, ideea celor de la Realitatea mi-a plăcut cu adevărat, are elemente noi atât pentru mine, cât și pentru telespectatorul care vrea divertisment sănătos, bine făcut, decent și amuzant. Nu e tocmai o întoarcere, merg pe aceeași idee ca și până acum, proiecte scurte și intense, care să mă provoace cu adevărat, dar care să nu mă ia prea mult timp de lângă copilul meu. Propunerea de la Realitatea are toate aceste calități”, a spus Mihaela Rădulescu.

„Nu mă interesează audiența șubredă, făcută din scandaluri și povești despre nimic”

Ea a mai spus că nu va merge pe aceeași linie cu cea a emisiunii „Duminica în familie”, pe care a prezentat-o la Antena 1. „De data asta voi prezenta o emisiune infotainment, adică un amestec convenabil și plăcut de informație și divertisment. Nu mă interesează audiența șubredă, făcută din scandaluri și povești despre nimic. Prefer un public mai puțin numeros, dar de calitate, care să se poata uită împreună cu copiii la o Românie frumoasă, interesantă, plăcută, educată, cool, valoroasă pe toate planurile”, a explicat Mihaela Rădulescu.

Vedeta a precizat că „Alegerile Mihaelei” vor fi alegerile sale în privința invitaților, subiectelor și a felului în care vrea să facă „un lucru bun, consistent”. „Cine are o realizare surprinzătoare va fi acolo, cine face legea în muzica românească, cine e în topurile românești și internaționale, cine spune o poveste frumoasă despre lumea în care trăim, va fi acolo, în direct. Una dintre noutățile pe care vi le pot dezvălui e că vom fi foarte conectați la actualitate, având transmisii în direct din mai multe zone ale țării în care se întâmpla ceva demn de povestit tuturor, atât din mediul artistic, cât și din cel sportiv sau cultural”, a spus Mihaela Rădulescu.

Ea a mai spus că nu ar fi acceptat un proiect de emisiuni înregistrate, pentru că iubește directul și provocările lui, astfel că emisiunile „Alegerile Mihaelei” vor fi difuzate în direct la Realitatea TV.

„E o «ediție limitată» de emisiuni, vor fi doar șase la număr și se vor difuza în fiecare duminică, din 20 mai, de la ora 14.00. În trei ore de direct, telespectatorii vor avea relaxarea de care au nevoie într-o zi de duminică, vor afla ce se întâmplă în palierul social și artistic, se vor întâlni cu personalități copleșitoare sau tineri remarcabili”, a spus Mihaela, precizând că Realitatea TV a pregătit o echipă dedicată acestui proiect, iar prima ediție, din 20 mai, se va transmite din mall-ul Băneasa. „De la a doua ediție vom fi în direct în studioul special creat la Realitatea pentru acest proiect”, a mai spus vedeta.

Mihaela Rădulesc se pregătește de lansarea unei noi cărți

Mihaela Rădulescu a spus că a discutat despre această emisiune cu fostul ei soț, Elan Schwartzenberg, cel care deține Realitatea TV.

„Am discutat nu ca de la șef la… vedetă TV, ci ca părinți, ca să fim siguri că Ayan va fi confortabil cu ideea de a fugi de lângă el în fiecare sâmbătă, timp de șase săptămâni. Nu voi lipsi decât două zile săptămânal, mă voi întoarce mereu imediat după emisiune, așa că am considerat amândoi că nu e grav. Ideea lui Elan mi s-a părut provocatoare și neașteptată și, după ce am ascultat toate argumentele echipei de la Realitatea, am acceptat și m-am apucat de pregătirile necesare. Inclusiv de pregătirea psihică pentru atâtea zboruri…”, a mai spus Mihaela.

Ea a precizat că nu-și face probleme în legătură cu modul în care o vor primi telespectatorii Realitatea TV.

„Sper să nu vi se pară arogant, dar nu-mi fac nicio problemă. Am așteptări reale, ca pentru un post cu o audiență mult mai mică față de cele cu care eram obișnuită, tocmai pentru că are un alt conținut, o anume sobrietate și un profesionalism incontestabil. Sigur că se consumă mult mai amplu scandalurile, emisiunile-tabloid și improvizațiile, dar prefer să păstrez o linie personală, în deplină armonie cu cea a stației unde voi lucra. Nu vrea nimeni să dau peste cap acul audienței, vrem toți să fim mândri de România pe care o vom prezenta în aceste duminici”, a explicat Mihaela Rădulescu.

Întrebată ce părere are despre faptul că și Andreea Marin ar urma să realizeze o emisiune la Realitatea TV, Mihaela Rădulescu a răspuns: „Nicio părere din care să iasă valurile pe care și le-ar dori publicul acela, amator de scandaluri ieftine. Doar că, dacă vom fi colege, nu va mai putea să spună lucruri urâte despre mine, conform contractului pe care-l am cu ei. Adică, dacă dorește să mai aibă atacuri publice la adresa mea, ca cele recente de la o alta stație, va trebui să plătească niște amenzi cam mari. Cu alte cuvinte, pe perioada contractului meu cu Realitatea, va trebui să mă iubească cu forța. Ce situație!”.

Pe de altă parte, Mihaela Rădulescu a spus că are și alte proiecte, printre care lansarea unei noi cărți. „(…) ceva mai muncită decât celelalte trei, pentru că e primul meu roman”, a spus ea.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?