Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, luni, cererea celor două finaliste ale Cupei României – Timișoreana 2012, Dinamo București și Rapid București, ca întâlnirea să fie condusă de o brigadă de arbitri din străinătate.
De asemenea, la solicitarea clubului Universitatea Cluj, rejucarea partidei cu CFR Cluj va fi arbitrată de o brigadă din străinătate.
Meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt, săptămâna trecută, în minutul 27 de arbitrul Alexandru Tudor după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe.
În momentul întreruperii jocului, CFR Cluj conducea cu scorul de 1-0 prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadu.
Imediat după marcarea golului, căpitanul oaspeților, Cadu, s-a bucurat în fața fanilor echipei Universitatea Cluj, aflați în peluza din spatele porții lui Mircea Bornescu. Acesta din urmă a fugit după Cadu și l-a izbit violent. Cei doi au fost cu greu stăpâniți de ceilalți coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu și Bornescu, însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare, portughezul fiind lovit în abdomen de un steward și în cap de către masorul Liviu Ciucă. În cele din urmă, Alexandru Tudor ca meciul să nu se reia.
După aceste incidente, masorul Liviu Ciucă a fost dat afară de la Universitatea Cluj.
Un suporter al Universității Cluj, Tripon Gabriel, a fost identificat ca fiind a doua persoană care l-a lovit pe fundașul Ricardo Cadu, pe tunelul de la vestiare al Cluj Arena, în timpul indientelor de la derbiul local.
Comisia de Disciplină a decis ca meciul Universitatea Cluj – CFR Cluj, întrerupt în minutul 27, să se rejoace începând din minutul 1, vineri, de la ora 21.30.
Citește și FINALA CUPEI ROMÂNIEI 2012 DINAMO – RAPID. Prețurile biletelor la ultimul meci al sezonului
Citește și CUPA ROMÂNIEI 2012. Acces gratuit pentru femei și copii la meciul cu porțile închise dintre Rapid și FC Vaslui
Citește și CUPA ROMÂNIEI 2012. Rapid-FC Vaslui, din semifinalele Cupei României, se va disputa cu PORȚILE ÎNCHISE