România – pe ultimele locuri în Europa la digitalizarea TV

România - pe ultimele locuri în Europa la digitalizarea TV
România este pe ultimele locuri în Europa în privința digitalizării TV, doar 42% din români recepționând servicii de televiziune digitală, potrivit companiei de sateliți SES, care vrea să creeze un grup de inițiativă, alături de jucători români, precum TVR, pentru a da "un impuls" digitalizării.
Publicat: 15/05/2012, 12:45
Actualizat: 15/05/2012, 12:45

România este pe ultimele locuri în Europa în privința digitalizării TV, doar 42% din români recepționând servicii de televiziune digitală, potrivit companiei de sateliți SES, care vrea să creeze un grup de inițiativă, alături de jucători români, precum TVR, pentru a da „un impuls” digitalizării.

Finlanda este singura țară din Europa complet digitalizată, fiind urmată de Spania (98%) și Franța (98%), în timp ce în Croația cota de digitalizare TV ajunge la 96%, în Italia și Marea Britanie – 93%, Slovenia – 85%, Republica Cehă – 81%, Germania – 71% și Bulgaria – 56%, potrivit Satellite Monitor, un studiu realizat de SES și în care sunt monitorizate 35 de țări europene în ceea ce
privește gradul de digitalizare TV.

România se situează pe locul 30 din 35 de țări europene monitorizate, cu o cotă de digitalizare de 42%, fiind urmată doar de Lituania (39%), Bosnia (36%), Ucraina (29%), Serbia (24%) și Belarus (16%), potrivit aceleiași cercetări furnizate MEDIAFAX de compania SES, care operează în prezent 50 de sateliți la nivel internațional.

Acestora li se adaugă faptul că, în august 2010, Guvernul român a decis să amâne până la 1 ianuarie 2015 tranziția de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră.

Astfel, Martin Ornass-Kubacki, Vice President & Chief Regional Officer al SES pentru Europa Centrală și de Est, a subliniat interesul SES pentru susținerea procesului de tranziție la televiziunea digitală din România, în cadrul unui eveniment organizat la sediul central al companiei, din Betzdorf (Luxemburg).

„Am deschis un birou în București. Nu facem asta peste tot. Vrem să arătăm că această țară are potențial pentru noi. Sunt doar câțiva jucători pe piață acum în România, dar credem că această țară este suficient de mare și are un viitor important și din punct de vedere economic”, a spus Martin Ornass-Kubacki.

Kubacki a mai spus că autoritățile române ar trebui să nu piardă din vedere că sateliții reprezintă cea mai bună alternativă și, totodată, un mijloc complementar de distribuție pentru rețelele terestre de distribuție a semnalului TV.

„Există un anumit segment din această piață în care chiar credem că putem să facem ceva – digitalizarea. Avem o foarte bună experiență în această zonă, a digitalizării, atât în țări din estul Europei, cât și în țări din centrul Europei. Putem oferi tehnologie, know-how și, de asemenea, putem să furnizăm informații despre modul în care România poate fi digitalizată foarte repede, cu costuri foarte mici, ceea ce este un lucru important de fiecare dată. A mișca lucrurile în domeniul digitalizării nu este o sarcină ușoară, am văzut lucrul acesta în mai multe țări. Din acest punct de vedere, România nu este o excepție. Evident, procesul este în acest moment în standby, dar sperăm foarte mult să putem face ceva ca să se depășească aceste obstacole în privința digitalizării terestre”, a spus Kubacki.

Pentru a „impulsiona” procesul digitalizării din România, Martin Ornass-Kubacki a explicat că SES are în vedere crearea unui „grup de inițiativă”, în care să atragă și alți jucători de pe piața audiovizualului din România – Televiziunea Română, dar și televiziuni priviate.

„Este un segment pe care suntem deschiși să discutăm cu alți jucători comerciali. Avem nevoie de un partener local, pentru că noi nu oferim aceste servicii de televiziune prin satelit direct pentru consumatorul final, ci oferim servicii business-to-business. Vrem să discutăm cu Televiziunea publică, pentru că ei ar putea fi automat un jucător în acest proces al digitalizării, dar, de asemenea, vom discuta cu partenerii noștri – televiziuni private – și cu alte companii care nu sunt încă clienții noștri. Poate vom găsi o cale să creăm un fel de grup, care va putea să inițieze acest proces al digitalizării. Ar fi o situație de tip «win-win» (câștig – câștig, n.r) pentru toată lumea”, a spus Kubacki.

În prezent, partenerul major din România al companiei SES este Pro TV SA, parte a Central European Media Enterprises (CME). CME, principalul trust media și de divertisment cu operațiuni de transmisii, internet și televiziune în șase țări din Europa Centrală și de Est, deține în România televiziunile Pro TV, Pro TV International, Acasă, Acasă Gold, Pro Cinema, Sport.ro și MTV România.

Tot în România, compania SES furnizează servicii de satelit pentru televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV, dar și pentru posturile Giga TV, Etno TV, Taraf TV, Alfa Omega TV, TVT 89 și TV Târgoviște.

La rândul său, Romain Bausch, președinte și CEO al SES, a spus că în multe țări din Europa autoritățile ignoră soluțiile complementare de infrastructură și nu se gândesc la faptul că sateliții pot duce la optimizarea costurilor. „Când vine vorba despre digitalizarea terestră, este stupid atunci când banii plătitorilor de taxe sunt folosiți de autorități pentru finanțarea unei infrastructuri terestre în ciuda faptului că există deja una prin satelit. La fel de stupid este și când te gândești la capacitatea limitată de transmisie digitală terestră. Susținem o soluție hibridă, complementară, oferită de sateliți. Nu este o competiție între furnizorii de satelit și cei de cablu și IPTV, oricât de ciudat ar părea asta”, a spus Romain Bausch.

El a mai anunțat că, în perioada 2012 – 2014, SES va lansa șapte sateliți noi, care vor crește cu 19% capacitatea companiei de furnizare a serviciilor de televiziune. „Am intrat puțin cam târziu în unele din aceste țări din Europa de Est, pentru că nu am avut capacitatea necesară (pe sateliți, n.r.), întrucât am investit foarte mult în Europa Centrală. Din acest motiv suntem interesați să investim pentru dezvoltarea capacității noastre satelitare în Europa de Est”, a explicat Romain Bausch.

Pe de altă parte, Norbert Hölzle, Senior Vice President Comercial Europe al SES, a spus, în cadrul aceluiași eveniment, că satelitul este în prezent cea mai importantă infrastructură TV din Europa, care deservește aproximativ 84 de milioane de gospodării ce recepționează servicii de televiziune analogică și digitală (o creștere de 22% în ultimii patru ani), dintre care circa 81 de milioane primesc servicii TV digitale. În schimb, doar aproximativ 69 de milioane de case din Europa recepționează servicii de televiziune analogică și digitală prin cablu (dintre care doar 32,9 milioane recepționează servicii digitale de televiziune prin cablu).

În august 2010, prin Hotărârea de Guvern 833/2010, Executivul a decis să amâne cu trei ani, până la 1 ianuarie 2015, data încetării transmisiei analogice de televiziune, decizia fiind justificată prin scutirea cetățenilor de a-și achiziționa noi echipamente în perioada de criză și asigurarea unui termen rezonabil de adaptare pentru operatori. Această hotărâre a fost luată de Guvern, deși România se angajase în fața Uniunii Europene să finalizeze procesul de tranziție la televiziunea digitală terestră până la 1 ianuarie 2012.

Adoptarea HG 833/2010 a determinat ANCOM să anuleze licitația pe care o demarase pentru a acorda primele două licențe de TV digitală (multiplexuri). Totodată, ANCOM a restituit celor șapte companii interesate de operarea primelor două licențe de televiziune digitală sumele pentru caietele de sarcini achitate în cadrul licitației. Caietele de sarcini pentru cele două licențe de TV digitală fuseseră achiziționate de RCS&RDS, Romtelecom, TDF SAS, Societatea Națională de Radiocomunicații, Media Sat, Österreichische Rundfunksender GmbH&Co KG și General Satellite Sofia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cod Rutier 2024. Șoferii obligați să oprească mașina. Nu pot conduce peste limită
Încă o taxă pentru acești români. Cine are centrală, plătește
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Rapperul P Diddy, vizat de peste 100 de noi acuzații de abuz sexual