Prima pagină » Economic » CONFERINȚA RoNewMedia. Director Orange: „Oamenii nu cumpără tehnologie, cumpără servicii”. Cum au evoluat aplicațiile pentru smartphone-uri

CONFERINȚA RoNewMedia. Director Orange: „Oamenii nu cumpără tehnologie, cumpără servicii”. Cum au evoluat aplicațiile pentru smartphone-uri

CONFERINȚA RoNewMedia. Director Orange:
Dezvoltarea de aplicații pentru tablete și smartphone-uri a ajuns un joc al numerelor care nu ține cont de multe ori de calitatea produselor, crede Martin Wrigley, Director of Partners Technology la Orange.

Dezvoltarea de aplicații pentru tablete și smartphone-uri a ajuns un joc al numerelor care nu ține cont de multe ori de calitatea produselor, crede Martin Wrigley, Director of Partners Technology la Orange.

„În urmă cu doi ani, exista o grabă uriașă. Toată lumea se grăbea să-și deschidă un magazin online, să-și aducă clienți și să încarce cât mai multe aplicații. Era un joc al numerelor”, a explicat Wrigley în cadrul unei conferințe RoNewMedia.

Numărul magazinelor online a explodat odată cu lansarea App Store-ului, magazinul online al Apple. În 2011 ritmul de apariție al platformelor noi s-a redus, iar jucătorii din industrie au început să fie preocupați de calitatea și funcționalitatea acestor aplicații. „Nu mai este vorba de volum. Nu mai este vorba despre a aduce un număr cât mai mare de aplicații în aceste magazine”, a explicat reprezentantul Orange.

Reorientarea industriei s-a produs în condițiile în care 1% dntre dezvoltatorii de aplicații disponibile în App Store ajung să chiar facă bani din produsele lor.

„Noi credem că fiecare client este îndreptățit să aibă așteptări în ceea ce privește calitatea aplicațiilor pe care le descarcă”, a precizat Wrigley.

De aceea, testarea aplicațiilor va trebui să devină o componentă esențială a procesului de dezvoltare, susține reprezentantul Orange. „Oamenii nu cumpără tehnologie, cumpără servicii. Este un principiu cunoscut. Dacă acest principiu va ghida și dezvoltarea de aplicații, calitatea acestora va crește”, a adăugat Wrigley.

Citește și