Mahmoud Ahmadinejad și Wen Jiabao și-au anunțat participarea la Rio+20

Mahmoud Ahmadinejad și Wen Jiabao și-au anunțat participarea la Rio+20
Publicat: 18/05/2012, 06:28
Actualizat: 18/05/2012, 09:30

Președintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, și premierul chinez, Wen Jiabao, și-au confirmat participarea la summitul ONU privind Dezvoltarea Durabilă (Rio+20), care va reuni la Rio șefii de stat din întreaga lume, conform ministrului brazilian al Afacerilor Externe, relatează AFP.

Până în prezent, 116 șefi de stat și de Guvern și-au exprimat participarea la Rio+20, o conferință destinată ghidării economiei mondiale în sensul protejării mediului și luptei împotriva sărăciei, la 20 de ani după cea din 1992.

Peste 50.000 de participanți sunt așteptați, printre care președinți de companii și reprezentanți a diverse mișcări sociale, începând cu 13 iunie, înainte de summitul care se va desfășura între 20 și 22 iunie, a patra conferință majoră a ONU privind Dezvoltarea Durabilă, din 1972 până în prezent.

În urmă cu o săptămână, președintele francez, Francois Hollande, și cel rus, Vladimir Putin, și-au anunțat prezența.

Printre liderii europeni participanți la summit se găsesc președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și premierul spaniol, Mariano Rajoy.

Atât cancelarul german, Angela Merkel, cât și premierul britanic, David Cameron, nu vor participa.

Președintele american, Barack Obama, nu a anunțat încă dacă va veni la această conferință, dar analiștii consideră că el va rămâne în Statele Unite din cauza campaniei electorale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună