Eugen Tomac, numit consilier de stat în Administrația prezidențială

Eugen Tomac, numit consilier de stat în Administrația prezidențială
Publicat: 18/05/2012, 16:56
Actualizat: 18/05/2012, 19:41

Eugen Tomac, fostul șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a fost numit, vineri, consilier de stat în cadrul Administrației prezidențiale.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 18 mai a.c., Decizia pentru numirea domnului Eugen Tomac în funcția de consilier de stat la Departamentul Relații Internaționale și Politici Europene din cadrul Administrației Prezidențiale”, informează Președinția.

Eugen Tomac, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutideni, și-a anunțat în 11 mai demisia din funcție, pe care o consideră normală în condițiile în care PDL a intrat în opoziție.

Tomac a ocupat din ianuarie 2009 funcția de secretar de stat, șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, aflat în subordinea MAE, iar apoi de la începutul anului 2010, instituția a fost trecută în coordonarea directă a primului-ministru.

În vârstă de 31 de ani, Tomac este membru PDL și a candidat la alegerile parlamentare din 2008 pe lista democrat-liberalilor într-un colegiu pentru diaspora. Român originar din sudul Ucrainei, el a mai fost înainte de 2008 consilier personal al președintelui Traian Băsescu pentru relația cu românii de pretutindeni.

În perioada 2000-2004, Eugen Tomac a fost președinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”