China își trimite satelit pe Lună

China își trimite satelit pe Lună
China va lansa miercuri, la ora 10.00 GMT, primul său satelit de explorare lunară, a anunțat un oficial al programului spațial, citat de agenția China Nouă, transmite AFP.
Publicat: 15/02/2012, 11:00
Actualizat: 25/07/2012, 16:33

 

China va lansa miercuri, la ora 10.00 GMT, primul său satelit de explorare lunară, a anunțat un oficial al programului spațial, citat de agenția China Nouă, transmite AFP.

Racheta Chang-e I și satelitul lunar vor fi lansate la ora locală 18.00 de la baza spațială situată în apropiere de Xichang, sud-vestul Chinei, a indicat un purtător de cuvânt din partea administrației spațiale chineze.

"Proiectul chinez de explorare a Lunii are scopuri pacifiste", a declarat Zhang Qingwei, ministrul Comisiei pentru știință, tehnologie și industrie din cadrul departamentului de apărare națională.

Lansarea satelitului reprezintă prima etapă a programului chinez de explorare a Lunii. Etapa a doua va demara în 2012 cu trimiterea unui robot pe Lună. Ulterior, chinezii vor trimite pe Lună un aparat de explorare care va preleva mostre de sol.

În 2003, China a devenit a treia țară care a lansat un echipaj uman în spațiu, după Statele Unite și Uniunea Sovietică. În ultimii trei ani, acest stat a realizat cu succes o a doua misiune.

Mai mult pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...