Antrenorul echipei Chelsea Londra, Roberto Di Matteo, a declarat, miercuri seară, după câștigarea Ligii Campionilor, că fotbalul este imprevizibil, precizând că nimeni nu ar fi putut pronostica succesul formației sale, informează site-ul oficial al UEFA.
„Fotbalul, ca și viața, este imprevizibil și nebun. Nu cred că cineva ar fi putut pronostica succesul nostru. A fost un sezon dificil care s-a terminat incredibil. Sunt extrem de fericit pentru jucători, au muncit mult pentru acest succes. Când Bayern a înscris nu mai era mult de jucat, dar cu multă pasiune și dăruire jucătorii mei au reușit să egaleze. Acest lucru ne-a dat moral. Nu a fost ușor să pregătesc acest meci din cauza absențelor, nu a fost o situație ideală pentru o finală de Liga Campionilor. Jucătorii au arătat o determinare extraordinară. Didier Drogba a ajutat acest club timp de opt ani într-o manieră fantastică. Ashley Cole a fost imens, la fel Frank Lampard și Petr Cech. Dar acest succes nu a putut fi obținut decât printr-o unitate de grup”, a spus Di Matteo.
Tehnicianul italian a afirmat că nu știe ce se va întâmpla în viitor și dacă îi va fi prelungit contractul la Chelsea: „Nu știu ce va urma, acum sunt fericit că am făcut istorie pentru acest club. Este prima dată când Chelsea câștigă această competiție și a fost extrem de greu. Mulți dintre acești jucători au fost și la finala de acum patru ani, dar între timp cred că au acumulat experiență. E foarte greu să câștigi și trebuie să profiți de orice ocazie care ți se ivește. Loviturile de departajare sunt o loterie. Bayern a jucat mult mai bine, este o echipă uriașă. Știu cât de greu este să pierzi o finală la penaltiuri”.
Di Matteo a vorbit și despre calificarea în ediția viitoare a Ligii Campionilor: „Acest succes îl putem sărbători de două ori. O dată pentru că am câștigat trofeul și a doua oară pentru că am obținut dreptul să jucăm și în ediția viitoare a Ligii Campionilor. Acum îmi doresc să merg în vacanță, au fost trei luni încărcate. Sunt fericit pentru șansa pe care am avut-o și voi accepta fără probleme orice se va întâmpla. Voi respecta deciziile clubului. Am muncit cu jucătorii în plan tactic, mental și fizic încercând să-i pregătesc cât mai bine. Jucătorii, staful tehnic, suporterii, cu toții suntem fericiți în această seară. Este un moment istoric pentru club”.
Formația Chelsea Londra a câștigat Liga Campionilor pentru prima oară în istorie, în urma victoriei obținută, sâmbătă, la Munchen, în fața echipei Bayern Munchen, scor 5-4 (0-0, 1-1), după executarea loviturilor de departajare.