Antrenorul echipei Bayern Munchen, Jupp Heynckes, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din finala Ligii Campionilor, că formația Chelsea Londra a fost mai norocoasă, informează site-ul oficial al UEFA.
„Echipa mea a făcut o partidă extraordinară contra unui adversar care a adoptat tactica la care ne așteptam și pe care a utilizat-o în ultimele meciuri din Liga Campionilor. Vina noastră este că nu am marcat în multele ocazii pe care le-am avut. Când am înscris în minutul 83, trebuia să conservăm avantajul. Apoi am ratat un penalti în prelungiri. La loviturile de departajare este loterie și așa s-a scris istoria. Chelsea a fost mai norocoasă decât noi în această seară. A jucat în felul în care știe să o facă cel mai bine și trebuie felicitată. Adversarii noștri au luptat pentru fiecare minge în apărare și au fost foarte bine organizați. Această înfrângere ne face mult rău”, a spus Heynckes.
Tehnicianul german și-a lăudat jucătorii și l-a apărat pe Bastian Schweinsteiger care a ratat penaltiul decisiv: „Echipa a visat să câștige Liga Campionilor la Munchen, dar unul dintre cei mai experimentați jucători, Bastian Schweinsteiger, a ratat penaltiul decisiv. Trebuie să acceptăm acest lucru. Bastian a fost decisiv pentru calificarea în finală și îi va trebui timp să treacă peste această mare deziluzie. Înainte de meci am spus că să jucăm acasă este un avantaj și acest lucru se poate vedea în statisticile jocului, toate în favoarea noastră. Jucătorii au fost extraordinari, dar nu au fost recompensați la final. Nu cred că este o înfrângere injustă, trebuia să marcăm mai multe goluri și să evităm loviturile de departajare. Așa am fi putut câștiga trofeul. Acum tot ce putem face este să felicităm Chelsea”.
Formația Chelsea Londra a câștigat Liga Campionilor pentru prima oară în istorie, în urma victoriei obținută, sâmbătă, la Munchen, în fața echipei Bayern Munchen, scor 5-4 (0-0, 1-1), după executarea loviturilor de departajare.