Băsescu: Scutul antirachetă a fost operaționalizat; cel puțin sudul României este protejat

Băsescu: Scutul antirachetă a fost operaționalizat; cel puțin sudul României este protejat
Publicat: 21/05/2012, 03:45
Actualizat: 21/05/2012, 11:32

Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică că, în urma deciziei luată de NATO, de operaționalizare a primei faze a scutului antirachetă, cel puțin sudul României este protejat antibalistic, din 2015 protecția fiind extinsă pe întreg teritoriul, în urma intrării în funcțiune a bazei Deveselu.

„În momentul de față, prin capacitate interimară nu înseamnă o soluție definitivă, după cum spune chiar numele deciziei adoptate astăzi. Înseamnă că NATO încă nu și-a atins obiectivul de a avea protejate toate statele membre NATO din Europa, dar pe o geometrie variabilă, partea de Sud-Est a Europei este protejată în momentul de față, începând de astăzi. Ați observat, probabil, în discursul meu, că punctul de vedere al României a fost că trebuie făcut public acest document, cu toată geografia lui. Vom vedea dacă așa va fi sau nu, dar vă pot spune că, în unele perioade, măcar parțial, teritoriul României în momentul de față este protejat de lovituri ale unor rachete balistice. În opinia mea, dincolo de a fi o decizie tehnică, această decizie este una politică și ea vine să garanteze cetățenilor din statele membre NATO, în primul rând că ne ducem la îndeplinire obiectivele”, a afirmat președintele Băsescu, într-o conferință de presă.

El a explicat că acoperirea scutului antirachetă operaționalizat în această fază este variabilă, pentru că este asigurată de două nave dispuse în zona de sud-est a Europei, iar când una dintre acestea e mișcată din dispozitiv acoperirea va fi numai pentru sudul României.

„Deci, ceea ce va face siteul de la Deveselu face acum activ când o navă, când două amplasate în niște zone din care pot îndepărta pentru sud-estul Europei, dar pentru România nu tot timpul, doar când sunt două. Când e una e doar sudul României acoperit”, a spus Băsescu.

De asemenea, el a subliniat că, dincolo de acoperirea din acest moment a scutului, mai importante sunt „semnalul politic și voința ca această capabilitate să fie funcțională la acest Summit”.

Președintele a reiterat disponibilitatea României și a SUA, când întreg sistemul va fi operațional după 2015, de a-l integra în sistemul NATO.

Președintele a precizat că a reiterat în Consiliul Nord Atlantic și poziția României referitoare la Rusia.

„În ceea ce privește poziția față de Rusia, am prezentat-o și în Consiliu. România susține o transparență totală a informațiilor în raport cu Federația Rusă, pentru a crea condiția de încredere. În același timp, România respinge orice soluție prin care un terț din afara NATO ar putea să ridice probleme de legitimitate sau să pună condiții legate de dreptul nostru de a implementa acest sistem de protejare a cetățenilor noștri și a teritoriului României, într-o lume care adesea are accente de nesiguranță”, a mai declarat Băsescu.

Șefii de stat și de Guvern ai țărilor membre NATO au declarat duminică, la Chicago, operațională prima fază a instalării scutului antirachetă destinat protejării Europei de tiruri provenind din Orientul Mijociu, a anunțat un oficial din cadrul Alianței Nord-Atlantice, a relatat AFP.

Este vorba despre prima dintre cele patru etape care vor conduce la instalarea completă a sistemului de apărare antirachetă, bazat pe o tehnologie americană, la orizontul anilor 2018-2020.

„Să ne apărărm împotriva rachetelor este indispensabil. Ne confruntăm cu amenințări reale”, a declarat secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen înainte de deschiderea summitului Alianței Nord-Atlantice, care se desfășoară până luni la Chicago.

Acest proiect este puternic criticat de către Rusia, care îl consideră o amenințare la adresa securității sale și cere să fie asociată sistemului sau, în caz contrar, să primească garanții că acesta nu va viza capacitatea sa de disuasiune nucleară.

Alianța Nord-Atlantică încearcă să convingă Moscova că ea nu consideră Rusia drept o amenințare, spre deosebire de Iran sau de alte țări dotate cu rachete balistice.

Comandat de la baza Ramstein (Germania), scutul va fi compus dintr-un radar ultraputernic instalat în Anatolia (Turcia), rachete de tip SM-3 instalate la bordul unor fregate de tip Aegis staționate în Mediterana și din interceptori instalați în România și Polonia.

Corespondență de la trimisul MEDIAFAX la Chicago, Marius Frățilă

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?