Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a anunțat astăzi că va urgenta procesul de achiziție de mobilier pentru clasa pregătitoare, după ce săptămâna trecută oprise orice fel de acțiune din pricina unor posibile nereguli.
Ministrul a declarat în această după-amiază că mobilierul necesar dotării sălilor pentru clasa pregătitoare va fi achiziționat de fiecare unitate de învățământ pentru că s-au constatat întârzieri în procesul de achiziție organizat la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a țării, asta după ce săptămâna trecută a anunțat că oprește licitațiile.
Măsura vine după ce, în urma auditului solicitat de ministrul interimar al Educației, s-a constatat că într-o singură regiune din țară nu existau întârzieri în procesul de achiziție. Astfel, pentru că șansele ca la 13 septembrie acest mobilier să nu existe în sălile de clasă erau foarte mari, Pop a optat pentru transferarea sumei necesare către fiecare unitate de învățământ. Pentru fiecare copil, ministerul a alocat 200 de lei pentru mobiler. Asta înseamnă că în loc de licitație, achiziția mobilierului se va face prin atribuire directă.
În ceea ce privește demersurile pentru achiziționarea de materiale didactice, ministrul interimar a precizat că s-au constatat întârzieri și mai mari. Acesta nu a precizat însă pentru ce soluție va opta în acest caz.
Pop a precizat că în bugetul ministerului Educației nu sunt prevăzuți bani pentru amenajarea spațiilor de joacă din interiorul sălilor de clasă, urmând să propună primului ministru câteva soluții în acest sens.
În luna aprilie a acestui an, ministerul a alocat sumele aferente fiecărui județ în vederea dotării sălilor cu mobilier. La nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, a fost desemnat un inspectorat județean care trebuia să organizeze procesul de achiziție pentru celelalte județe. În prezent, majoritatea acestora se aflau în etapa de elaborare a caietului de sarcini.
Citește și CLASA PREGĂTITOARE. Ponta: „Este o miză financiară de 50 de milioane de lei”. Funeriu îi răspunde: „Ponta dezinformează, miza e de mai multe miliarde de lei”
Citește și Să ne jucăm de-a clasa pregătitoare