Asteroidul România observat pentru prima dată din țară de la Observatorul Astronomic din Galați

Asteroidul România observat pentru prima dată din țară de la Observatorul Astronomic din Galați
Publicat: 22/05/2012, 18:05
Actualizat: 22/05/2012, 18:05

Specialiștii Observatorului Astronomic al Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați au observat, în noaptea de 21 spre 22 mai, pentru prima dată de pe teritoriul României, asteroidul (7986) România.

Potrivit coordonatorului Observatorului Astronomic, Ovidiu Tercu, citat de Agerpres, observarea asteroidului România, care a durat aproximativ două ore, a fost posibilă folosindu-se telescopul principal cu diametrul de 400 mm, obținându-se 38 de poziții măsurate și raportate la Minor Planet Center (MPC).

‘Pe o perioadă de aproape două ore am făcut fotografii ale acestui asteroid pentru a-i surprinde mișcarea printre stele. În cadrele individuale au fost măsurate coordonatele obiectului și au fost raportate către Minor Planet Center, instituția din cadrul Uniunii Astronomice Internaționale care se ocupă cu centralizarea și calcularea orbitelor asteroizilor. Am realizat și un foto-montaj video cu asteroidul, pe care l-am intitulat sugestiv – România printre stele,’ a declarat, marți, Ovidiu Tercu.

Asteroidul (7986) a fost descoperit în 1981 de la Observatorul Astronomic Siding Spring situat în Australia și este doar unul din cei peste 590.000 de asteroizi situați în Centura Principală de asteroizi dintre Marte și Jupiter. El are un diametru de 2-3 km și efectuează o rotație în jurul Soarelui în 3.07 ani tereștri (aproximativ 1.121 zile). Chiar dacă țara noastră poartă numele unui asteroid, până în prezent, niciun asteroid nu a fost descoperit dintr-un observator de pe teritoriul României.

Asteroidul (7986) a fost denumit România de către Uniunea Astronomică Internațională (organismul care se ocupă cu denumirea anumitor corpuri și fenomene cerești) la data de 6 mai 2012. Sugestia denumirii a venit din partea lui Mirel Bîrlan, astronom român care activează la Institutul de Mecanică Cerească și Calcul de Efemeride din Paris, Franța și a lui Richard Binzel, profesor de științe planetare la MIT.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
TESTARE pentru șoferii din România. NOILE REGULI se vor aplica în toată țara
Un îndrăgit actor a murit subit la nici 30 de ani. Cauza decesului
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Avioanele hipersonice ar putea fi folosite pentru călătorii spațiale
×