Parcul olimpic din Londra se va numi Parcul Regina Elizabeth, după JO din această vară, a anunțat, miercuri, ministrul britanic al Sporturilor, Hugh Robertson, informează AFP.
„Astăzi, șase din cele opt instalații permanente din Parcul olimpic fac deja obiectul unor contracte de exploatare pentru perioada post-JO. Este o proporție pe care nu am mai văzut-o la nicio altă ediție a JO”, a afirmat Robertson, în cadrul unei reuniuni la Quebec, referitoare la Convention Sport Accord.
Ministrul a precizat că soarta Stadionului Olimpic și cea a centrului de difuzare vor fi decise fie înainte fie imediat după competiție.
Clive Little, director al Olympic Park Legacy Company (OPLC), a declarat că unele instalații din cadrul Parcului vor face obiectul unor licitații pentru „naming”, după Jocurile Olimpice. „Însă numele «Parcul Regina Elizabeth» nu este negociabil”, a glumit Little.
Hugh Robertson a subliniat că anul 2012 nu reprezintă „finalul unui proces”, ci este începutul altuia. „Viitorul instalațiilor este asigurat”, a adăugat el.
Londra va găzdui mai multe evenimente sportive în următorii cinci ani, între care și Campionatele Mondiale de atletism (2017) și Cupa Mondială de rugby (2015).