Fluturările lui Adrian Năstase și visul american

Teoreticienii români ai dreptului și ai practicilor judiciare ar trebui să boteze în cinstea lui Adrian Năstase un termen sau o noțiune cu numele fostului premier PSD. „Efectul Năstase” în justiția din România ar fi totuna cu „efectul fluturelui” din teoria haosului: când flutură Adrian Năstase din aripi, atunci undeva, cândva, se produce un efect de proporții mult mai mari.

Ceea ce fac acum Adrian Năstase și avocații săi, cu tertipurile de a-și demonstra nevinovăția în dosarul „Trofeul Calității”, în care a fost deja condamnat la doi ani de închisoare, nu ar fi ceva ieșit din comun în sălile de judecată din Statele Unite ale Americii. Nu este nimic de condamnat în asta. Orice ar trebui să fie permis unui acuzat pentru a-și susține punctul de vedere și pentru a amâna un deznodământ care nu îl avantajează, atât timp cât el respectă regulile jocului. Și atunci când jocul este supravegheat de niște arbitri corecți, asupra cărora nu planează nici un fel de suspiciune – judecătorii.

Nu mai reamintesc câte au făcut până acum Adrian Năstase, PSD și Parlamentul României pentru a întârzia judecarea dosarelor în care liderul PSD este acuzat de corupție. E istorie. Acum, Năstase a reluat același joc de tragere de timp, dar cu pedala de accelerație la podea. Paradoxal, ca să țină timpul pe loc trebuie să se grăbească enorm. Este ultima sa șansă de a scăpa de închisoare.

După ce instanța supremă l-a condamnat la doi ani de închisoare în acest dosar, avocații fostului premier au contestat sentința la completul restrâns, de 5 judecători, al aceleiași instanțe. Tot atunci, premierul și-a angajat unul dintre cei mai buni avocați români în domeniul jurisprudenței CEDO și al dreptului constituțional, pe profesorul Corneliu Liviu Popescu.

Evident, a urmat o avalanșă de cereri de contestare la Curtea Constituțională, întocmite de noul avocat. Dacă ar fi fost admise, procesul ar fi fost din nou blocat. Judecătorii au spus însă pas. Arma cel mai des folosită de marii potentanți care s-au aflat în fața judecătorilor români, în ultima decadă, nu a mai funcționat de această dată. Jocul se joacă acum, totuși, la un nivel prea înalt al magistraturii pentru astfel de tertipuri avocățești.

După tertipuri, au urmat alintările avocățești: PDL și mass media pun presiune pe judecători, pentru un verdict anti-Năstase. Avocații au lovit iar calul de bătaie clasic al PSD atunci când justiția nu le face pe plac: Monica Macovei, ministrul justiției care a început să reformeze un sistem judiciar stricat. Un om despre care, întâmplător, numai PSD și alți câțiva liberali, democrat-liberali, conservatori și minoritari maghiari care trăiesc într-o relație de spaimă cu legea au avut ceva rău de spus până acum.

Lovitura supremă a venit miercuri, indirect, de la premierul Victor Ponta, șeful pe linie de partid al lui Adrian Năstase, dar de fapt creația politică a acestuia, omul căruia Ponta îi este, după cum public a spus-o, etern recunoscător. Un om de casă al PSD, numit de 4 zile în fruntea Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), de către Victor Ponta, a retras instituția (parte vătămată) din procesul lui Adrian Năstase, susținând că aceasta nu a fost cu nimic prejudiciată.

Deci nu mai avem victimă. Ca la un caz de crimă, când nu ai cadavrul, legea spune că nu există nici crima. Așa a ajuns un anume Cioacă celebru în România.

Ironia face că acest om, pe nume Grăjdan, a semnat cu mâna lui în 2008 actele cu antetul ISC, pe care procurorii și-au bazat estimarea prejudiciului adus statului de Adrian Năstase. Acum, Grăjdan spune că a simțit rușine față de prea-dreptul Alexandru Ioan Cuza și a dat-o la întors. Parcă a simțit o presiune în 2008, când a semnat acele acte. Acum, în era Ponta, Doamne ferește de presiune. De altfel, Ponta nici nu ar fi știut de actul de curaj al Grăjdanului. Vedeți bine, l-a demis pe impertinent în secunda doi. Din cartier, din sectorul 5, plouă chiar cu scuipat: „Un dobitoc!”, zice Vanghelie.

Ca o paranteză, trebuie să admirăm machiavelismul tânărului premier. Pentru că nu poți crede că nu a fost o stratagemă premeditată tot acest circ, atunci când toată lumea iese bine, mai puțin justiția. Adrian Năstase ar putea scăpa de proces, Grăjdan și-a servit stăpânii politici, iar Victor Ponta apare ca un om corect și integru, care nu a mâncat usturoi, iar când a simțit mirosul a și dat la o parte cățelul. Este, de altfel, al patrulea cățel de usturoi pe care Ponta îl aruncă de pe masa pe care tot el i-a urcat: Victor Alistar, Corina Dumitrescu, Ioan Mang și acum Grăjdan.

Dacă a fost o stratagemă pentru a-l ajuta pe Adrian Năstase, atunci a fost una frumoasă. Dar a fost una profund incorectă, și aici ne întoarcem la sălile de judecată din SUA, despre care am vorbit la început. Acolo, totul este permis pentru a scăpa de pedeapsă, dar așa ceva nu ar fi existat. Pentru că așa ceva nu respectă regulile jocului – legea și etica justiției.

Acolo, nu pionul Grăjdan ar fi zburat din funcție, ci Victor Ponta ar fi trebuit să facă pasul înapoi, după o astfel de „coincidență fericită”.

Acesta nu mai este un tertip avocățesc, un dribling maiestuos în meciul acuzare-apărare, ci este o intervenție politică în justiție, de care Victor Ponta poate nu a știut sau pe care poate a dirijat-o. Nu prin telefon sau cu dosarul murdar, cum se făcea pe vrema domnului Adrian Năstase, ci finuț, modern, după chipul politic al domniei sale. Cu mâinile curate.

Acum, arbitrii trebuie să-și intre în rol. Judecătorii trebuie să stabilească dacă Grăjdan și-a venit brusc în simțiri, după 4 ani, și a văzut că instituția sa nu a suferit nici o pagubă, sau dacă dreptate au avut judecătorii dinaintea lor, care au fost de acord cu acest prejudiciu de aproape 1,5 milioane de euro. Ei trebuie să accepte sau să respingă ceea ce, la prima vedere, pare doar un alt tertip servit lui Adrian Năstase de către prietenii săi politici.

În SUA, în Marea Britanie sau în alte locuri unde justiția funcționează fără rateuri zgomotoase, lumea ar fi împăcată. Fie că Adrian Năstase scapă curat, fie că intră la închisoare. Judecătorii decid, ei știu mai bine.

În România, nu merge așa. Pentru că foarte puțină lume mai are încredere în judecători. Rolul lor de arbitri imparțiali e la fel de murdar, în ochii publicului, ca și rolul arbitrilor de fotbal din Liga I. Balonul e rotund, toți jucătorii au două picioare, doar că unii își doresc mai mult victoria. Și au obținut-o, în instanțele românești, aproape de fiecare dată până acum.

Astfel, fluturatul din aripi al domnului Adrian Năstase ar putea, cândva, undeva, să provoace un tsunami. Acum, vibrația a ajuns doar la Grăjdan de la ISC. Poate în viitor, va ajunge la un Guvern, care o să cadă pentru că își bagă nasul în justiție, sau poate în sălile de judecată, unde se va petrece tot mai des ceva atât de rar văzut până acum în România: justiție funcțională.