Laverne Everett din SUA a vrut să celebreze împlinirea a 80 de ani într-un mod cu totul deosebit: sărind pentru prima dată în viață cu parașuta. Lucrurile au luat, însă, o turnură care putea fi tragică, dar până la urmă s-a dovedit foarte amuzantă.
Deși la început spunea că de-abia așteaptă să sară, în filmarea săriturii se observă cum Laverne se ține cu mâinile de fuzelajul avionului. La câteva secunde după ce instructorul reușește în sfârșit să sară cu ea, partea de sus a harnașamentului femeii se desprinde, iar aceasta continuă plonjonul cu picioarele în sus. Ba mai mult, Laverne a avut bluza trasă peste față tot timpul saltului, astfel că nu s-a putut bucura niciun moment de cadoul pe care și l-a făcut singură pentru aniversarea a 80 de ani.
Până la urmă, Laverne și instructorul său au aterizat cu bine, iar înregistrarea saltului a fost urcată pe YouTube, strângând peste 140.000 de vizualizări în doar două zile.
Laverne spune că nici nu a realizat ce s-a întâmplat până nu a văzut filmulețul. „Nu am văzut nimic, știam doar că trebuie să mă țin bine”, a declarat femeia, conform Huffington Post.
Întâmplarea este de anul trecut, însă filmulețul a fost urcat abia anul acesta pe YouTube. Iar Laverne, care acum are 81 de ani, spune că mai are o dorință pentru o altă zi de naștere: să conducă o mașină de curse.