Controale MAI la IPJ Dâmbovița și Prahova, după ce Dragnea a susținut că s-au implicat în campanie

Controale MAI la IPJ Dâmbovița și Prahova, după ce Dragnea a susținut că s-au implicat în campanie
Publicat: 28/05/2012, 18:46
Actualizat: 12/03/2013, 18:55

Ministerul Administrației și Internelor a dispus efectuarea unor controale la IPJ Dâmbovița și Prahova, dar și la alte instituții, după ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că persoane din conducerea acestor inspectorate, alături de șefi de deconcentrate, au făcut campanie PDL.

„S-a dispus verificarea tuturor aspectelor prezentate în cazurile semnalate și, în funcție de situațiile identificate, vom dispune cu celeritate măsuri în consecință. Reiterăm faptul că Ministerul Administrației și Internelor va asigura desfășurarea în condiții de legalitate a alegerilor locale, iar toți cei care nu își vor îndeplini atribuțiile conform legii vor fi sancționați potrivit procedurilor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerul Administrației și Internelor (MAI), Alina Ienciu.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că un număr foarte mare de șefi de deconcentrate s-au implicat în campania electorală pentru PDL, motiv pentru care aceștia ar urma să fie demiși în perioada următoare, fiind vizați și șefi de poliție județeană.

„Foarte mulți șefi de instituții județene deconcentrate sunt implicați în campania electorală, implicând de asemenea și instituțiile pe care le conduc: în toate județele toate inspectoratele de învățământ, în majoritatea județelor direcțiile silvice – pădurari, în toate județele fără excepție poștașii, direcțiile județene de poștă, în destul de multe județe poliția. Avem două cazuri extrem se serioase și de grave la Dâmbovița și la Prahova unde conducerile județene ale poliției sunt implicate efectiv în campania electorală”, a spus Dragnea.

Secretarul general al PSD a detaliat precizând că este vorba despre o filmare video cu o întrunire PDL la care ar fi luat parte șefi ai poliției județene.

„Colegii noștri au chiar imagini filmate de la o întâlnire a conducerii PDL cu șefii de deconcentrate PDL și cu conducerea poliției județene respective (…) Toate informațiile astea vor ajunge la Ministerul de Interne”, a explicat secretarul general al PSD, refuzând să dea detalii despre județul la care face referire.

În ceea ce privește eventualele sancțiuni sau schimbări din funcție, Dragnea a precizat că se așteaptă ca premierul Victor Ponta să procedeze în consecință, după videoconferința organizată de conducerea PSD cu șefii de filiale județene.

„Prim-ministrul și-a notat toate aceste informații, și cred că va proceda în consecință, cred că va solicita miniștrilor să regleze lucrurile acolo unde este cazul, pentru că este inadmisibil ca instituțiile statului în continuare să fie folosite de membrii PDL care sunt candidați efectiv pe listele de consilieri și care își fac efectiv campanie”, a susținut Dragnea.

Secretarul general al PSD a menționat că se folosesc mașini de la instituțiilor, resurse materiale și chiar în unele cazuri elevi sau afișe aflate în instituții de învățământ.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moștenitorul Hermès, care intenționa să-și lase averea grădinarului său, se plânge că i-au dispărut miliarde...
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un...
„Creierul” atacului terorist de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, şi-a recunoscut vinovăţia şi scapă...
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
“Mi se ia os din coastă și să mi se pună în frunte”! Dana Roba,...
Ultimele clipe din viaţa băieţelului de 9 ani, înainte să fie ucis în accidentul din...
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care...
Moarte naturală sau crimă? Medicii legiști au anunțat cauza decesului lui Andrei Versace. Influencerul ar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce mașină va primi David Popovici de la Ion Țiriac pentru medalia de aur
Pentagonul anunţă că trei bărbaţi acuzaţi de complot în atacurile de la 11 septembrie au...
S-a AFLAT! Cum a fost ridicată PRIMA piramidă din Egiptul antic?
Noul ordin de la Guvern. Legea se schimbă în toată România: Nu va exista toleranță
O problemă pe capul multor români. Ce soluții au la îndemână
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, nouă replică dură pentru Andrei. Ce a scris pe...
„Am vrut să mă arunc în fața mașinii” Mama Luizei Melencu își strigă durerea, la...
Gheorghe Turda, confesiuni în lacrimi despre soția sa. Ce a învățat de la partenera de...
Cutremur semnificativ de magnitudinea 4,4 grade, în România. În ce zone s-a resimțit seismul
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Arheologii au descoperit un mormânt princiar cu obiecte funerare prețioase