Prima pagină » Știri politice » Daniel Dăianu se retrage din postul de consilier de stat al premierului Ponta din „motive personale”

Daniel Dăianu se retrage din postul de consilier de stat al premierului Ponta din „motive personale”

Daniel Dăianu se retrage din postul de consilier de stat al premierului Ponta din
Daniel Dăianu a fost eliberat din postul de consilier de stat al premierului Victor Ponta, din "motive personale", după mai puțin de trei săptămâni de la numirea în această funcție și după ce a declarat că titulatura de "consilier de stat" este eronată, deoarece nu dorește să fie remunerat.

Daniel Dăianu a fost eliberat din postul de consilier de stat al premierului Victor Ponta, din „motive personale”, după mai puțin de trei săptămâni de la numirea în această funcție și după ce a declarat că titulatura de „consilier de stat” este eronată, deoarece nu dorește să fie remunerat.

Dăianu a fost numit consilier de stat al premierului la 11 mai.

După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de numire, Dăianu a declarat însă că nu lucrează în aparatul guvernamental, deoarece nu dorește să fie remunerat pentru activitatea de consiliere a premierului, și că titulatura de „consilier de stat” este eronată.

Până la semnarea deiziei de numire, Dăianu a lucrat tot ca și consilier pe probleme economice al președintelui PSD Victor Ponta.

Daniel Dăianu, doctor în economie, a fost ministru al Finanțelor, în perioada decembrie 1997-septembrie 1998, după ce anterior, în 1992, a fost ministru adjunct al Finanțelor.

El a lucrat și ca economist șef la Băncii Naționale a României, post din care a fost numit ministru în decembrie 1997.

Dăianu critica, în luna februarie a acestui an, modul de utilizare a banilor publici, arătând că România a cheltuit pe investiții mai mult decât Polonia sau Cehia, ca procent din PIB, cu o medie de peste 5% anual, dar rezultatele par să indice o alocare de numai 1-2%.

În august 2011, președintele Traian Băsescu l-a criticat pe Dăianu, spunând că a avut rezultate zero în Guvern, deși are un renume indiscutabil de economist. Remarca a venit ca reacție la unele comentarii făcute de Dăianu la adresa măsurilor economice luate de Guvernul Boc.

Dăianu a fost europarlamentar în perioada 2007-2009, fiind candidat din partea PNL. Pentru a ocupa postul de europarlamentar el a demisionat în decembrie 2007 din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române, post ocupat din septembrie 2005.

În octombrie 2009, Dăianu a încercat să revină la BNR, candidând ca independent pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație, însă nu a găsit sprijinul necesar în Parlament.

În timpul regimului comunist, din 1976 până în septembrie 1978, el a lucrat la Direcția de Informații Externe (DIE), din MAI. În octombrie 2007, în perioada candidaturilor pentru Parlamentul European, el a afirmat că a intrat în DIE deoarece astfel putea să studieze în străinătate.

Autor