Prima pagină » Magazin » Anthony Bourdain, gazda emisiunii „No reservations” de la Travel Channel, se mută la CNN

Anthony Bourdain, gazda emisiunii „No reservations” de la Travel Channel, se mută la CNN

Anthony Bourdain, gazda emisiunii
Bourdain a turnat un episod al show-ului său în România

Anthony Bourdain, gazda emisiunii „No reservations” de la Travel Channel (care a turnat unul dintre episoadele show-ului în România – FOTO), se mută la CNN. Începând cu 2013, renumitul om de televiziune va fi prezentatorul unui show similar, care fi difuzat duminica seara, potrivit declarațiilor lui Mark Whitaker, director editorial al CNN.

„Mai bine de un deceniu, Anthony Bourdain le-a predat americanilor lecții culinare din culturile multor țări, a impus trenduri sociale, de la popularizarea chefilor celebri, până la impactul lanțurilor de fast food sau răspândirea vegetarianismului și veganismului. Thony va continua să promoveze aceste valori și la CNN”, a explicat Whitaker.

Cu acest prilej, CNN va introduce o serie de modificări în programul de weekend, astfel că emisiunea lui Tony, care va fi difuzată duminica în prime time, va putea fi urmărită în reluare sâmbăta seara.

Show-ul va fi produs tot de casa de producții Zero Point Zero Production, cu care Anthony Bourdain lucrează de mai bine de zece ani.

Bourdain a avut ocazia să călătorească în capitalele culinare ale Europei, Asiei sau Americii, dar și în regiuni puțin cunoscute precum Vietnam, Mozambic, Uzbekistan sau Romania, relatează CNN.

„Abia aștept să ajung la CNN. Cred că lumea va avea parte de mai multe lucruri de la mine în noul format. Sper ca atât vechii fani, cât și cei noi să fie încântați de ceea ce urmează”, a declarat prezentatorul TV.

Anthony Bourdain a fost gazda emisiunii „No Reservations” de la Travel Channel din 2005 și este autorul a două bestseller-uri culinare. Moderatorul a câștigat premii Emmy pentru emisiunile din Laos și Haiti.