Rus: Sper ca în toamnă să obținem aderarea la Schengen, plecând de la aeroporturi

Rus: Sper ca în toamnă să obținem aderarea la Schengen, plecând de la aeroporturi

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, sâmbătă, că speră ca România să obțină în toamnă aderarea la spațiul Schengen plecând de la aeroporturile interne, iar în ceea ce privește aderarea din punct de vedere terestru aceasta să aibă loc anul viitor.

Rus a spus, într-o conferință de presă la Cluj, că printre măsurile care vor fi luate pentru atingerea obiectivului de aderare la Schengen se numără transformarea Oficiului Român pentru Imigrări în Inspectorat General și înființarea de brigăzi mixte în punctele de frontieră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sper ca în această toamnă să obținem aderarea la Schengen, pe câteva chestiuni, plecând de la aeroporturile interne, pornind de la traficul aerian, cel terestru nu se va putea în cursul acestui an, până anul viitor. Vor exista discuții cu colegii din Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) în perioada următoare. Din punct de vedere tehnic, România îndeplinește condițiile, lucru constatat de partenerii noștri. Avem o frontieră, probabil una dintre cele mai moderne dintre toate țările cu frontieră exterioară ale UE. Dincolo de asta sunt și alte probleme și am propus președintelui Comisiei de Relații Externe a Parlamentului francez și unor ambasadori să funcționeze brigăzi mixte în punctele de frontieră. Am mai decis și voi propune Guvernului să avem capacitatea de a primi migranți, și vom transforma Oficiul Român pentru Imigrări în Inspectorat General, pentru că atunci când vorbim cu străinii, un oficiu ne duce ideea unei încăperi la un demisol, deși este o instituție solidă. Dar îi ridic gradul la inspectorat general să avem argumente suplimentare că facem ceva”, a afirmat Rus.

Potrivit acestuia, brigăzile mixte la frontieră vor avea rolul de a elimina suspiciunile de corupție în rândul vameșilor și polițiștilor de frontieră români.

„Să nu se spună că vameșul și polițistul de frontieră român este corupt și incorect, să funcționeze brigăzi mixte. Dacă spui că această corupție din frontieră îți provoacă o pagubă de 1000 de lei, dă-mi o sută de lei, că atât ne-ar costa un belgian, un italian ca să stea lângă mine la un punct de frontieră, și controlăm toți trei. Ne costă mai puțin decât eventuala fraudă sau trafic transfrontalier care se face și atunci ne asumăm cu toții, dacă suntem corupți, ești și tu austriacul și tu germanul și eu românul, pentru că eram toți trei în acel schimb. Este o propunere cu care încercăm să stimulăm acest proces”, a adăugat Ioan Rus.

Potrivit acestuia, pentru ca România să obțină aderarea la Schengen, trebuie să demonstreze că este capabilă să genereze ceea ce statele UE așteaptă de la autoritățile române.

„Există un plan, am o viziune asupra a ceea ce este de făcut și facem. Vom avea și spații de cazare de a primi imigranți care vin de unde vin”, a conchis Rus.

Liderii statelor UE au hotărât, la 1 martie, să amâne până în septembrie decizia cu privire la o eventuală intrare în spațiul Schengen a României și Bulgariei, potrivit un proiect de declarație finală pentru summitul UE de la Bruxelles, obținut de AFP.

Din cauza opoziției Olandei, o aderare nu poate fi considerată acum și s-a hotărât ca o decizie cu privire la acest subiect să fie luată „în septembrie 2012”, se arăta în document.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...