HOSNI MUBARAK, PARALIZAT DE FRICĂ înainte să primească verdictul: „Plângea și nu voia să părăsească elicopterul”

HOSNI MUBARAK, PARALIZAT DE FRICĂ înainte să primească verdictul: Plângea și nu voia să părăsească elicopterul
Publicat: 02/06/2012, 20:19
Actualizat: 02/06/2012, 20:25

Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a refuzat, plângând, să părăsească elicopterul care l-a transportat de la tribunalul unde a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viață, până la închisoarea din Tora, la sud de Cairo, potrivit unui oficial din serviciile de securitate, citat de AFP.

„El plângea și nu voia să părăsească elicopterul. Membri ai securității au fost nevoiți să-l convingă să coboare”, a precizat acest oficial.

Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viață pentru uciderea unor manifestanți în timpul revoltei care a dus la înlăturarea sa de la putere în 2011. Unul dintre avocații săi a anunțat imediat că acesta va face apel împotriva condamnării.

După încheierea ședinței, Mubarak, care până în prezent era în arest preventiv la un spital militar, a fost transferat de la tribunal într-o aripă medicală a închisorii din Tora, o suburbie situată la sud de Cairo.

El a asistat impasibil la citirea verdictului, întins pe o targă, la fel ca la celelalte ședințe de judecată, cu privirea ascunsă de o pereche de ochelari fumurii.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...