GRUPUL BILDERBERG. Omul care a mobilizat protestatarii în timpul reuniunii celor mai puternici oameni din lume

GRUPUL BILDERBERG. Omul care a mobilizat protestatarii în timpul reuniunii celor mai puternici oameni din lume
Publicat: 04/06/2012, 19:09

În timpul demonstrațiilor care au avut loc în ultimele zile, la locul întâlnirii organizate de Grupul Bilderberg, în Chantilly, Virginia, zeci de protestatari s-au strâns în jurul unui om care a reușit să canalizeze nemulțumirile celor prezenți și să devină un lider neoficial al protestelor, relatează The Guardian.

Alex Jones, un prezentator de radio din Austin, Texas, a devenit în scurt timp speranța celor adunați să protesteze împotriva grupării despre care cred că pun la cale un complot pentru „o nouă ordine mondială”.

În fața hotelului Marriott, păzit pe toate părțile, protestatarii au fost obligați să stea pe spațiile verzi de lângă intrarea în clădire. Polițiștii nu permiteau nimănui să treacă dintr-o parte în alta. Până a sosit Alex Jones.

El s-a dus direct la polițiști, însoțit de echipa sa de la postul de radio, care filma totul cu telefoanele mobile. Câteva momente mai târziu, lui Jones i s-a permis să traverseze strada, urmat de câteva zeci de protestatari, lucru văzut de oameni ca o victorie care i-a făcut să izbucnească în urale.

Urlând într-un un megafon, Jones s-a lansat într-un discurs împotriva elitei mondiale, a încălcării drepturilor și libertăților și a deschiderii de centre federale de reeducare.

Fără emisiunea radio a lui Alex Jones, este greu de estimat câți protestatari s-ar fi strâns la locul întâlnirii informale a Grupului Bilderberg, care a durat trei zile.

„Alex a fost, mai mult decât oricine altcineva, vital pentru trezirea oamenilor, care și-au dat seama ce se petrece astăzi în lume: Bilderberg, distrugerea Constituției noastre și a drepturilor noastre, otrăvire în masă, vaccinări în masă. Chiar dacă nu îți place stilul lui, ce a făcut el pentru mișcarea libertății din America este imens”, spune John Kopel, unul dintre protestatari.

Criticii lui Alex Jones spun însă că se folosește de influența sa pentru a promova paranoia și teorii ale conspirației, bazate pe date incomplete sau rupte din context. Teoriile sale despre societăți secrete care au legătură cu venerarea diavolului au fost respinse de ambele părți ale eșichierului politic din SUA, precum și de jurnaliști sau de observatori independenți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Codul Rutier se modifică. Legea care te lasă fără PERMIS Se aplică pe toți șoferii
România Pitorească. Micul colț de rai unde soarele răsare de două ori într-o zi
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cine este noul prim-ministru al Marii Britanii?
×