Băiatul de 12 ani Ialomița, dispărut în timp ce era la scăldat, a fost găsit MORT

Băiatul de 12 ani Ialomița, dispărut în timp ce era la scăldat, a fost găsit MORT
Publicat: 04/06/2012, 20:51
Actualizat: 05/06/2012, 16:40

Băiatul de 12 ani din comuna ialomițeană Bărbulești, căutat de pompierii militari după ce a dispărut în timp ce era la scăldat, în pârâul Sărata, a fost găsit mort, luni seară, la aproape cinci kilometri distanță de locul unde se presupune că s-a înecat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, copilul a fost văzut, la un moment dat, de către un localnic, care i-a anunțat pe pompierii militari și pe scafandrii care căutau în zona din aval a apei, într un perimetru mlăștinos.

„Am fost anunțați de către un localnic care l-a văzut în apă, decedat, la patru – cinci kilometri de locul unde s-a înecat, iar la fața locului au venit pompierii militari cu barca pneumatică și au recuperat trupul neînsuflețit al băiatului. La căutările de luni au participat lucrătorii Detașamentului Urziceni și scafandrii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, care au venit să ajute la găsirea băiatului, descoperit, din păcate, fără viață. Este o zonă mlăștinoasă, cu o adâncime medie a apei de un metru și jumătate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița, lt George Damian.

Băiatul de 12 ani a dispărut, duminică, într-o zonă mlăștinoasă a pârâului Sărata, din localitate, în timp ce era la scăldat, familia anunțând dispariția băiatului la Serviciul Unic de Urgență 112 și solicitând ajutorul pompierilor militari.

Potrivit reprezentanților ISU Ialomița, la fața locului s-au deplasat lucrătorii instituției, cu o barcă pneumatică, iar ulterior a fost solicitat și ajutorul scafandrilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București. Duminică seară, căutările au fost sistate, operațiunile fiind reluate luni dimineață.

La ora transmiterii acestei știri, trupul neînsuflețit al băiatului a fost recuperat de pompierii militari și transportat la morgă de o echipă a Serviciului Medico- Legal Ialomița pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor morții.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...