Kover Laszlo, „inamicul public numărul 1”, a aterizat în România, în ciuda cererii Parlamentului României de a-și amâna vizita

Kover Laszlo, inamicul public numărul 1, a aterizat în România, în ciuda cererii Parlamentului României de a-și amâna vizita
Publicat: 05/06/2012, 16:30
Actualizat: 06/06/2012, 15:55

Președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a venit astăzi în România, așa cum avea stabilită agenda, chhiar dacă președinții Senatului și Camerei Deputaților, Vasile Blaga și Roberta Anastase, i-au cerut, luni, să-și amâne vizita până după alegerile din 10 iunie.

Kover Laszlo, care este și președinte de onoare al Partidului Civic Maghiar al lui Szasz Jeno, a venit în România pentru a-i susține în campanie pe candidații PCM. Kover Laszlo, alături de Szasz Jeno, este inițiatorul demersurilor de reînhumare a poetului maghiar Nyiro Jozsef, care au stârnit tensiune în relațiile diplomatice dintre București și Budapesta.

„Nu sunt aici pentru a discuta despre reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef. Sunt convins că după alegeri apele se vor liniști și vom ajunge iar la relațiile pe care le-am aut cu fostul guvern din România”, a spus președintele Parlamentului Ungariei.

Blaga: „Cum adică vine președintele Parlamentului maghiar ca simplu cetățean?

Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că Laszlo Kover nu este binevenit în această perioadă întrucât a făcut „aprecieri incalificabile” la adresa României.

„I-am spus în termeni extrem de eleganți și diplomatici domnului președinte al Parlamentului maghiar că nu este bine să intervină în campania electorală din România și domnia sa ne-a și răspuns. Aș vrea să fac, de data asta, precizările mai clare vis-a-vis de ce am vrut să spun printre rânduri, atât eu, cât și președintelei Camerei Deputaților. Domnia sa nu este binevenit în această perioadă în România din două motive: în primul rând că a făcut aprecieri incalificabile la adresa poporului român, a României, pe de altă parte pentru că domnia sa este în două campanii electorale”, a explicat Blaga.

El a afirmat că Laszlo Kover duce „o campanie electorală ca președinte de onoare al Partidului Civic Maghiar al lui Szasz Jeno”, afirmând că „este nepermisă o astfel de intervenție”.

„Cum adică vine președintele Parlamentului maghiar ca simplu cetățean? Nimeni nu spune că cetățenii Uniunii Europene nu au dreptul la liberă circulație în spațiul Uniunii, ferească Dumnezeu. Dar cum adică? Și-a lăsat haina de președinte al Parlamentului maghiar acasă? Nu, domnia sa vine în calitate de președinte de onoare al Partidului Civic Maghiar, într-un turneu, după câte îmi dau seama, de câte 40-50 de localități din țară, vreo trei zile, pentru a susține acei candidați”, a spus președintele Senatului.

Blaga a afirmat, totodată, că Kover se află în campania internă „în propriul partid, în FIDESZ, pentru că că este într-o dispută permanentă cu președintele partidului domniei sale, domnul Viktor Orban, președintele partidului și primul ministru maghiar”.

„De aceea am trimis scrisoarea și acum sper să înțeleagă și mai clar de ce l-am sfătuit să vină după alegerile locale din țară”, a declarat Vasile Blaga.

Luni, conducerea Parlamentului României i-a transmis o scrisoare lui Kover, solicitându-i să-și amâne vizita în țara noastră până după alegerile locale.

„Apreciem în mod deosebit dacă implicarea domniei voastre rămâne în cadrul bine definit al relațiilor noastre bilaterale. Orice raportare directă la procesul democratic intern este, în opinia noastră, în contrast cu spiritul european, fiind contraproductivă în raport cu nevoile și aspirațiile atât ale societăților noastre, cât și ale minorității maghiare. Pentru România și Ungaria, existența comunității maghiare din Transilvania și reprezentarea politică a acesteia pot constitui un liant puternic. Sperăm că veți înțelege că, pentru aceasta, este imperios necesar ca participarea la procesul democratic românesc a reprezentanților acestei comunități să fie liberă de orice ingerință. Prin urmare, dat fiind calendarul eminamente politic al acestei perioade, considerăm utilă amânarea vizitei dumneavoastră pentru orice perioadă de după desfășurarea alegerilor locale. Suntem convinși că o asemenea decizie ar permite evitarea unor eventuale neînțelegeri și ar da expresie celor mai bune tradiții de dialog și responsabilitate din relațiile noastre”, se arată în scrisoarea semnată de Blaga și Anastase.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună