Scriitorul american de science-fiction Ray Bradbury, autorul „Cronicilor marțiene” și al „Fahrenheit 451”, a decedat la vârsta de 91 de ani, anunță familia sa, citată de AFP.
„Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari scriitori, un om foarte apropiat de inima mea. Odihnește-te în pace Ray Bradbury”, a declarat Danny Karapetian, nepotul autorului.
Autor prolific – 500 de nuvele, 30 de romane, povestiri și poeme – Bradbury a scris și piese de teatru, precum și scenarii pentru cinema.
Născut pe 22 august 1920 la Waukegan (Illinois), Raymond Douglas Bradbury a descoperit literatura la vârsta de 7 ani,cu Edgar Poe.
Fiul unui tată tehnician și al unei mame de origine suedeză, avea 14 ani când familia sa s-a mutat la Los Angeles. La vârsta de 17 ani a scris nuvela „Script”.