Prima pagină » Știri » Remar Pașcani a livrat primul din cele 15 trenuri pe care le va moderniza pentru Republica Moldova

Remar Pașcani a livrat primul din cele 15 trenuri pe care le va moderniza pentru Republica Moldova

Fabrica Remar Pașcani, parte a grupului Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a livrat către Căile Ferate Moldovenești primul tren modernizat dintr-un total de 15 unități contractate.

Fabrica Remar Pașcani, parte a grupului Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a livrat către Căile Ferate Moldovenești primul tren modernizat dintr-un total de 15 unități contractate.

Trenul Diesel este alcătuit din patru vagoane, unul business class și restul de clasele II și III.

„În cadrul procesului de modernizare s-au folosit echipamente de ultimă generație pentru motorizare, transmisie, uși cu închidere automată, sistem de climatizare, televizoare, sistem WI-FI, sistem sonorizat de informare a pasagerilor, rampă de urcare pentru persoanele cu dizabilități, asigurându-se astfel cele mai bune și sigure condiții de călătorie. Ca urmare a reconstrucției, cheltuielile cu combustibilul și de mentenanță ale noului model sunt de patru ori mai mici, obținându-se astfel o reducere a costurilor de minim 500.000 de euro pe tren, anual. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 2,2 milioane de euro”, se arată într-un comunicat al companiei.

Acesta este primul tren din cele 15 pe care Remar Pașcani urmează să le modernizeze pentru Căile Ferate Moldovenești.

„În urma acestui succes, Remar Pașcani se află în negocieri avansate cu țări din Comunitatea Statelor Independente, pentru încheierea unor contracte de reconstrucție și modernizare a peste 100 de trenuri”, se mai arată în comunicat.

Grampet include 17 companii active în diverse segmente ale sectorului feroviar, printre cele mai importante numărându-se Grup Feroviar Român, Remar Pașcani, Reva Simeria și Grampet Debrecen (Ungaria.). Grupul derulează operațiuni în România, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Germania și Austria.

Citește și