Ministrul german al Dezvoltării, Dirk Niebel, și-a cumpărat un covor de 9 metri pătrați, care cântărea 30 de kilograme, în valoare de 1.400 de dolari, din Afganistan, pe banii statului, informează BBC.
Dirk Niebel și-a cumpărat acest covorul atunci când a fost în Afganistan, dar, în loc să-l trimită în Germania pe banii lui, ministrul Dezvoltării l-a epediat pe socoteala statului, în avionul oficial al unui coleg, șeful serviciului german de informații. Niebel a „uitat” să plătească taxele vamale pentru covor său, fapt ce l-au făcut ținta criticilor opoziției și a ironiilor venite din presa germană, mai notează BBC.
Purtătorul de cuvânt al ministrul Dezvoltării a precizat că Dirk Niebel va plăti taxele vamale.