Staff-ul de campanie al lui Sorin Oprescu semnalează, într-un comunicat, nereguli la vot.
Prezentăm integral comunicatul:
„La Secția de votare 104, de la Școala Sfinții Voievozi, strada Atelierului din Sectorul 1, observatorul Mișcării Europene a sesizat că la orele 6.20-6.30, urna de vot a fost sigilată. Precizăm că observatorul Mișcării Europene a atenționat președintele de secție despre această contravenție, însă răspunsul acestuia a fost «Le-am pregătit eu, de aseară».
Avocații Mișcării Europene se află în acest moment în secția de votare 104, fac întâmpinare către președintele secției. După ce vor depune întâmpinarea aici, se vor adresa președintelui Biroului electoral de circumscripție.
Conform legii electorale, urna trebuie să fie desigilată, la momentul în care este adusă în secția de votare, pentru ca întreaga comisie și observatorii să fie siguri că nu sunt buletine de vot introduse deja în urnă.
Președinții secțiilor de votare din Școlile 55 și 86 nu au primit observatorii Mișcării Europene. Ei au precizat că așa li s-a comunicat de la Circumscripția Electorală a Sectorului 3. Sesizată, președinta Circumscripției Electorale a infirmat acest zvon și a cerut avocaților Mișcării Europene să facă plângere împotriva președinților secțiilor de votare care au refuzat observatorii.”