Cei mai mari operatorii români de telefonie, Orange și Vodafone, au anunțat luni reducerea tarifelor serviciilor de roaming pentru apelurile inițiale cu până la 27,3% în țările din Uniunea Europeană precum și în Elveția, Liechtenstein și Norgegia, începând cu luna iulie, potrivit Mediafax.
Tarifele la mesajele scrise (SMS) vor fi de asemenea reduse cu 18,2%, ca urmare a reglementărilor Comisiei Europene.
Astfel, costul efectuării unui apel local (apel către România sau către destinații internaționale din UE) va fi de 0,29 euro/minut, de la 0,35 euro/minut.
Costul unui apel primit din țările Uniunii Europene, Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia va fi de 0,08 euro/minut, de la 0,11 euro/minut.
În cazul mesajelor text, costul unui SMS trimis va fi de 0,09 euro/SMS, de la 0,11 euro/SMS.
Potrivit datelor Vodafone și Orange, traficul de date în roaming se va tarifa începând cu 1 iulie cu 0,70 euro/MB, iar taxarea minimă per sesiune va fi de 1 Kb. Tarifele prezentate sunt fără TVA.
Comisia Europeană, parlamentarii europeni și guvernele țărilor UE au ajuns în martie la un acord pentru reducerea tarifelor de roaming pentru serviciile de voce, text și Internet mobil, din luna iulie. Astfel, tarifele pentru apelurile efectuate într-o altă țară membră a Uniunii decât cea de origine nu pot depăși 29 de cenți pe minut, iar cele pentru apelurile primite nu trebuie să fie mai mari de 8 cenți pe minut.
Cosmote România a anunțat la rândul său reducerea tarifelor.