Biroul Electoral Central a făcut publice la ora 22:00 REZULTATELE PARȚIALE ale ALEGERILOR LOCALE 2012.
Astfel, după numărarea voturilor în 11.100 din cele 16.910 secții de votare, USL a obținut 49,41% din voturile pentru Consiliile Județene, în timp ce PDL obținut 17,35% din voturi.
În ceea ce privește voturile pentru președinții Consiliilor Județene, USL are 49,48% din preferințele alegătorilor, iar PDL 16,09%.
REZULTATELE ALEGERILOR LOCALE 2012 ÎN FIECARE JUDEȚ
Numărătoarea parțială a voturilor la ALEGERILE LOCALE 2012 a arătat că USL conduce 41,49% din primăriile țării, iar PDL 16,20%.
La Municipiul București, Sorin Oprescu a obținut 55,83 % din voturi, Silviu Prigoană, 16,47 %, iar Nicușor Dan, 9,20%. Până acum au fost centralizate rezultatele de la 237 dintre cele 1.223 de secții de votare.
USL a obținut 55,36 % din voturile pentru Consiliul General al Municipiului București (CGMB), pe locul 2 aflându-se PDL, cu 16,55 %.
BEC a primit 14 cereri de anulare a alegerilor.