Un copil în vârstă de șase ani din orașul băcăuan Comănești a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o mașină pe o trecere de pietoni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, băiețelul a fost accidentat în momentul în care traversa regulamentar strada Republicii din orașul Comănești, pe o trecere de pietoni marcată și semnalizată.
În urma accidentului, copilul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spitalul din localitate, de unde a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Aici, medicii l-au supus unei intervenții chirurgicale pe băiețel, după ce acesta a suferit o fractură de gambă.
„Șoferul a fost transportat de polițiști la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, Narcisa Butnaru.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Bacău, evoluția postoperatorie a copilului este una favorabilă, starea băiețelului fiind una stabilă.