Băsescu la decorarea magistraților de la Curtea Constituțională: „E instituția care de 20 de ani funcționează ireproșabil”

Băsescu la decorarea magistraților de la Curtea Constituțională: E instituția care de 20 de ani funcționează ireproșabil
Publicat: 19/06/2012, 17:29
Actualizat: 20/06/2012, 05:38

Președintele Traian Băsescu îi decorează marți pe judecătorii Curții Constituționale, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de existență a Curții, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni: „Este o onoare pentru orice președinte să aibă ocazia să marcheze 20 de ani de funcționare ireproșabilă a Curții Constituționale. Și îmi măsor foarte bine cuvintele”, a spus șeful statului în scurta sa intervenție, înainte de a-i decora pe magistrați.

„Dincolo de comentariile care au existat, a rămas un singur adevăr constituțional: cel al Curții. Suntem în fața unei instituții puternice pe care toți o recunosc. Nimeni n-a îndrăznit să încalce vreodată vreun aviz ori vreo hotărâre de-a Curții Constituționale”, a mai spus Băsescu.

Decretele privind conferirea decorațiilor au fost publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Conform decretelor, șeful statului i-a conferit președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înființarea instituției, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită la dezvoltarea și afirmarea gândirii juridice românești, pentru rolul deținut în asigurarea și respectarea Constituției de către instituțiile statului de drept”.

Aceeași distincție le-a fost acordată de președintele Băsescu și judecătorilor CC Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Motoc, Ion Predescu, Valentin Zoltan Pușcaș, Tudorel Toader „în semn de înaltă apreciere pentru competența și profesionalismul dovedite în domeniul justiției constituționale”.

Totodată, judecătorului CC Acsinte Gaspar i-a fost conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer.

Decorarea judecătorilor Curții Constituționale de către președintele Băsescu are loc și în contextul în care săptămâna trecută, pe 13 iunie, în Comisia juridică a Camerei Deputaților a fost avizată o modificare a legii de funcționare a CC conform căreia hotărârile adoptate de Parlament sunt eliminate din categoria actelor asupra cărora se poate pronunța Curtea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...