STUDIU. Un american din șapte, fără asigurare de sănătate în 2011

STUDIU. Un american din șapte, fără asigurare de sănătate în 2011
Publicat: 19/06/2012, 19:11
Actualizat: 19/06/2012, 19:57

un american din șapte (15,1% din populația Statelor Unite) nu a avut asigurare de sănătate în 2011, potrivit unui studiu al serviciilor de sănătate americane publicat marți, relatează AFP.

Aproximativ 46,3 milioane de persoane (15,1%) nu erau asigurate pe caz de boală în momentul la momentul studiului, 58,7 milioane (19,2%) nu aveau asigurare la un moment dat al anului de până în perioada la care a fost realizat studiul, iar 34,2 milioane (11,2%) nu erau asigurați de mai mult de un an, potrivit acestei anchete a Centrelor de Control al Bolilor (CDC).

Studiul este publicat în contextul în care Statele Unite așteaptă o decizie a Curții Supreme, cea mai înaltă instanță judiciară din țară, asupra reformei emblematice a președintelui Barack Obama , care prevede obligativitatea asigurării de sănătate.

Aproximativ 7% dintre copii, cu vârste de până la 18 ani, nu erau asigurați la momentul la care au fost chestionați, în aceeași situație aflându-se 27,9% dintre persoanele cu vârste cuprinmse între 19 și 25 de ani, adică 8,4 milioane de persoane, precizează studiul.

Numărul de persoane neasigurate a înregistrat o scădere la toate categoriile de vârstă în comparație cu anul precedent, relevă studiul, care arată că cele mai afectate sunt persoanele sărace (40% nu au asigurare), hispanicii, cei fără studii și șomerii.

Datele publicate reprezintă proiecții la nivel național și se bazează pe interviuri realizate în 32 dintre cele 50 de state americane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
România plânge și acum! A fost cea mai elegantă doamnă a muzicii românești. A murit...
Au întors-o ca la Ploiești. Vești uluitoare de la meteorologi
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Temperaturile „se prăbușesc”! Meteorologii anunță fenomene meteorologice extreme