Un specialist australian susține că a descifrat unul dintre misterele Lunii, observat în 1969, la prima aselenizare, scrie Daily Mail.
Când astronauții misiunii Apollo 11 au ajuns pe Lună, au observat că, dacă este deranjat, stratul de praf stă ridicat deasupra solului mult mai mult decât ar trebui, ținând cont de gravitația redusă a astrului. În plus, praful se „agăța” de hainele și echipamentele astronauților, de parcă ar fi fost lipit, notează sursa.
Acum, dr. Marek Zbik de la Universitatea din Queensland a investigat mostre din solul lunar cu ajutorul unor nano-microscoape și susține că a deslușit misterul. Solul lunar conține particule microscopice, formate în urma ciocnirilor repetate cu meteoriți, însă acestea nu conțin gaz sau vapori, ca pe Pământ.
„Particulele lunare conțin o rețea poroasă formată din roci topite. Ciocnirile repetate cu meteoriți au dat naștere unui sol diferit, necunoscut pe Pământ”, susține dr. Zbik.
El a precizat că particulele din solul lunar se comportă conform legilor fizicii cuantice, complet diferite de fizica „obișnuită”. „Încă nu înțelegem foarte multe despre fizica cuantică, dar știm că solul lunar este încărcat electrostatic și ‘plutește”. De asemenea, are o conductivitate termică foarte redusă. Asta înseamnă că solul poate avea la suprafață 160 de grade Celsius, iar la doi metri sub pământ – minus 40 de grade”, a mai explicat specialistul.
Zbik spune că, dacă el și echipa sa vor înțelege pe deplin cum evoluează nano-particulele, ar putea folosi informațiile pentru a fabrica mai ușor nanomateriale pe Pământ.