Ponta trage în Băsescu cu glonțul din gâtul lui Năstase

„Nu pot să mi-l imaginez pe Adrian Năstase în zeghe. Am un sentiment de irealitate”. Am simțit nevoia să spun și să repet asta înainte de orice alt comentariu la tv, după pronunțarea sentinței executorii cu închisoarea pentru fostul premier. Această senzație de irealitate a încercat-o probabil și Adrian Năstase: „Asta nu mi se întâmplă mie, nu se poate, e un film, cum să ajung eu în pușcărie, am fost premierul României și aproape președinte, așa ceva nu poate să existe, e un vis…”.

În clipa în care polițiștii i-au pus mandatul în față, în propria lui casă, a realizat dintr-o dată că totul e real, că va îmbrăca uniforma de deținut. Atunci a pus mâna pe pistol. Dacă era decis să se sinucidă, ar fi putut s-o facă, probabil definitiv, până când venea poliția. Ce-a făcut a fost un impuls de moment, irațional, pur și simplu s-a pierdut cu firea.

Crescut în sera, în seraiul mai întâi comunist, apoi al formelor pe care Sistemul le-a luat după 1989, fostul premier al României s-a dovedit inadmisibil de slab pentru un om politic cu asemenea responsabilități și experiență. Dl Năstase a fugit, de fapt, din fața actului de justiție cu ajutorul glonțului. Penitenciarul face parte din Justiție, din Justiția statului al cărui premier a fost dl Năstase, era de așteptat ca fostul înalt demnitar, juristul, diplomatul Adrian Năstase să se supună mecanismului statal. Cu atât mai mult cu cât nu era o condamnare pe viață, până la urmă rămâneau vreo opt luni, petrecute într-un regim mai degrabă special de detenție. Sper ca Adrian Năstase să se însănătoșească și să mediteze la gestul făcut.

Pot să înțeleg că dl Ponta a venit la spital, la căpătâiul rănitului, omenește are acest drept. Dar fraza aruncată „Mă gândesc dacă Băsescu e fericit acum” este un exemplu de manipulare cinică, murdară, pe fond emoțional, a opiniei publice împotriva adversarului său politic, căruia, folosindu-se de situația lui Năstase, îi pune în cârcă un sentiment care l-ar califica drept inuman. N-are nimeni de unde să știe ce simte acum Traian Băsescu. Eu, de pildă, nu cred că e fericit.