ADRIAN NĂSTASE S-A ÎMPUȘCAT. Procuror: Am ridicat o armă de foc și mai multe obiecte; cel mai probabil s-a tras un singur foc

ADRIAN NĂSTASE S-A ÎMPUȘCAT. Procuror: Am ridicat o armă de foc și mai multe obiecte; cel mai probabil s-a tras un singur foc
Publicat: 21/06/2012, 12:14
Actualizat: 21/06/2012, 15:40

Procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetului instanței supreme, Valentin Șelaru, a declarat, miercuri noapte, că de la locuința lui Adrian Năstase au fost ridicate o armă de foc și mai multe obiecte, precizând că cel mai probabil s-a tras un singur foc.

Valentin Șelaru a spus că cercetarea la fața locului a fost încheiată, fiind ridicate mai multe obiecte, printre care și o armă de foc, respectiv un revolver.

Întrebat câte focuri de armă au fost trase, șeful Secției de urmărire penală și criminalistică a spus că în urma cercetării la fața locului „se poate afirma că este foarte probabil să se fi tras un singur foc de armă”. El a precizat că proiectilul a fost descoperit la fața locului.

Valentin Șelaru a mai spus că nu crede că este nevoie să se revină pentru cercetarea la fața locului. El a adăugat că se vor face toate cercetările necesare într-un astfel de dosar.

Parchetul instanței supreme a anunțat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității”.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizat de organele de poliție, iar din primele date comunicate a rezultat că ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru efectuarea cercetărilor.

Anterior, surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce polițiștii au venit la locuința sa, el provocându-și o rană în zona gâtului, cu un pistol.

Adrian Năstase le-a cerut permisiunea polițiștilor să își ia niște cărți din biroul său. Fostul premier a profitat de moment și ar fi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre polițiști a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului, potrivit surselor citate.

Surse judiciare au declarat că, în urma verificărilor, s-a constatat că Adrian Năstase deține permis de port-armă.

Potrivit surselor citate, doar unul dintre cei doi polițiști care au mers la locuința lui Năstase pentru punerea în executare a mandatului l-a însoțit pe acesta în camera în care fostul premier a cerut să meargă.

Fostul premier Adrian Năstase este internat la Spitalul Floreasca.

Medicul Șerban Brădișteanu a declarat, miercuri noapte, că Adrian Năstase are mai multe plăgi împușcate și va fi operat joi dimineață, la orele 8.30-9.00, precizând că la ușa salonului fostului premier sunt polițiști.

Șerban Brădiștranu a spus că starea lui Năstase este stabilă, dar fostul premier „nu se află într-o stare bună, în orice caz”.

Potrivit lui Brădiștanu, Năstase are „mai multe plăgi împușcate”, însă întrebat dacă este vorba despre un glonț sau mai multe, medicul a răspuns: „Nu aș putea să vă răspund”.

„Deocamdată este pe tratamentul de bază pentru menținerea funcțiilor vitate (…) Când a venit la spital avea puseu hipertensiv și cu sângerare care era sub pansament”, a mai spus Brădișteranu, precizând că fostul premier este la Terapie Intensivă.

Brădișteanu a adăugat că Năstase este conștient și se poate comunica cu el.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării