Iordanian bătut, tâlhărit de 80.000 de euro și abandonat într-o localitate de lângă Medgidia

Iordanian bătut, tâlhărit de 80.000 de euro și abandonat într-o localitate de lângă Medgidia
Publicat: 21/06/2012, 13:43
Actualizat: 05/06/2018, 18:41

Trei persoane, un bărbat și două femei, sunt cercetate de polițiștii din Medigidia, fiind suspectate că au furat 80.000 de euro de la un cetățean iordanian pe care l-ar fi bătut și l-au abandonat în localitatea Valea Dacilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor constănțeni, cele trei persoane s-au cunoscut și s-au împrietenit cu iordanianul la muncă, în Italia, iar acolo i-au promis acestuia că, înainte de a pleca în țara sa, îi vor face cunoștință cu o fată, cu care s-ar putea căsători.

Astfel, ei l-au adus pe iordanian în Medgidia, miercuri, cu un autocar, iar în cursul nopții l-au momit în apartamentul unuia dintre ei, unde ar fi urmat să o cunoască pe fată, după care, joi, ar fi plecat către Iordania.

Aici însă iordanianul a fost bătut și tâlhărit, cei trei luându-i 80.000 de euro și un ceas de mână. Ei l-au urcat apoi pe bărbat într-un taximetru și l-au dus până în localitatea Valea Dacilor, la aproximativ 10 de kilometriu de Medgidia, unde l-au abandonat.

Iordanianul a alertat Poliția, iar în câteva zeci de minute oamenii legii au reușit să-i prindă pe cei trei. La percheziția corporală, asupra celor două femei de 22 de ani, respectiv 25 de ani, a fost găsită numai suma de 24.000 de euro.

Cei trei au fost renținuți sub acuzația de tâlhărie, urmând să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă, iar polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat și pentru a stabili dacă sunt și alte persoane implicate.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...