Paraziții cântă la B’estfest Summer Camp 2012

Paraziții cântă la B'estfest Summer Camp 2012
Formația Paraziții va cânta la ediția de anul acesta a B'estfest Summer Camp, care se desfășoară între 6 și 8 iulie, în comuna Tunari, informează organizatorii, Emagic.
Publicat: 21/06/2012, 14:42
Actualizat: 21/06/2012, 14:42

Formația Paraziții va cânta la ediția de anul acesta a B’estfest Summer Camp, care se desfășoară între 6 și 8 iulie, în comuna Tunari, informează organizatorii, Emagic.

Trupa Paraziții va concerta în prima zi de festival, pe 6 iulie. Paraziții va susține în premieră un show hardcore, cu live band, alături de membrii trupei urmând a urca pe scenă trei instrumentiști (bas, chitară distors și tobe).

Paraziții este un nume ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, membrii formației numărându-se printre cei mai importanți și apreciați artiști ai curentului hip-hop local. Trupa a scris o pagină importantă în istoria muzicii românești, încă din 1994, anul în care Cheloo și Ombladon au pus bazele formației. Celor doi li s-a alăturat, în 1999, unul dintre cei mai prolifici și apreciați DJ-i din țară, FreakaDaDisk, trupa activând de atunci în această formulă.

Un rezumat al carierei Paraziții până în prezent include 10 albume de studio, 5 maxi single-uri, un dublu CD „best-of”, peste 20 de videoclipuri, cinci albume solo și sute de mii de fani în toată țara. Criticați, iubiți, controversați sau apreciați, membrii Paraziții s-au luptat întotdeauna cu prejudecățile și limitele impuse, și-au exprimat fără ocolișuri părerile și nu au făcut niciodată rabat de la a transmite prin intermediul muzicii lor mesaje fără perdea, către fanii care le-au rămas fideli încă de la început.

Alături de Paraziții, pe afișul ediției din acest an a B’estfest Summer Camp se regăsesc nume precum Pulp, Garbage, Royksoop, Caro Emerald, Modestep, Selah Sue, Booka Shade, Milow și Moonspell, precum si B.U.G. Mafia, Șuie Paparude, Grimus, The Mono Jacks, Les Elephants Bizarres, Subcarpați și mulți alții.

B’estfest Summer Camp va avea loc în perioada 6 – 8 iulie, în B’estfest Park din Tunari.

Biletele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Diverta, pe www.myticket.ro și în rețelele afiliate, la prețul de 125 de lei pentru o zi și 265 de lei pentru trei zile, 15 lei fiind valoarea voucherului de camping. Tinerii de până în 26 de ani beneficiază de 50% discount din prețul biletului daca vin „în gașcă” de 5 persoane, iar copiii mai mici de 12 ani au acces gratuit în prezența unui adult. Detalii suplimentare despre festival sunt disponibile pe www.bestfest.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului: www.facebook.com/Bestfest.Romania.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alertă roșie în Italia, unde doi vulcani au erupt în același timp. Măsura de urgență...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Cum a ajuns un bărbat din Olanda să aibă 1.000 de copii cu sute de...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Decizia luată de soțul Ilenei Stana Ionescu: Va fi incinerată. Cu ce explicații vine acesta:...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Euro 2024: Germania îl convoacă pe ambasadorul Turciei. Disputa privind salutul lupului ia amploare
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Așa sunt păcăliți românii. Ce se ascunde în spatele cosmeticelor BIO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Maria Constantin, despre momentul când Marcel Toader a extras abuziv sume mari din contul Gabrielei...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Emisiile de gaze cu efect de seră eliberate de transportul aerian, majorate cu 25%
×