Un AVION s-a PRĂBUȘIT la Cornetu, în apropiere de București. Care este prima ipoteză

Publicat: 23/06/2012, 14:50

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Cornetu, lângă Clinceni.

Aparatul decolase de pe aerodromul Clinceni și era model Cessna 206, fiind folosit pentru lansarea parașutiștilor. Avionul era înregistrat în Germania și a aterizat forțat, conform lui Nicolae Stoica, șeful Comisiei de investigații a accidentelor, din Ministerul Transporturilor.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU Ilfov și unul de descarcerare de la ISU București. Tot acolo urmează să ajungă un procuror de la Parchetul de lângă Curtea de Apel București, care va investiga împrejurările în care s-a produs accidentul.

În avion se aflau patru persoane care au fost rănite, însă niciuna nu și-a pierdut viața. Una dintre victime este în stare gravă și urmează să fie transportată cu un elicopter SMURD la spital, iar celelalte trei persoane nu au răni grave, a declarat Simion Petruș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov.

Pasagerii avionului erau români și practicau parașutismul. Aeronava are o capacitate de șase locuri și, conform primelor cercetări, s-ar fi prăbușit din cauza unei defecțiuni la motor.

Avionul s-a prăbușit în zona locuită a localității Cornetu, dar nu a afectat nicio casă. Aparatul a căzut pe strada Aerodromului, în dreptul numărului 90, a mai spus Simion Petruș. Avionul nu a luat foc, dar prezenta scurgeri de combustibil.

Nicio persoană dintre cele care se aflau în avion nu este în pericol de moarte, a spus Alis Grasu, șefa Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Potrivit primelor informații, avionul s-a prăbușit din cauza faptului că pilotul ar fi ratat, practic, decolarea, și a fost obligat să aterizeze forțat. O altă ipoteză, potrivit televiyiunilor de știri: căldura a încins excesiv motorul aparatului de zbor.

UPDATE 12.50. Persoana în stare gravă a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca, iar ceilalți trei vor fi duși cu ambulanțe la Spitalul Universitar.

„Trei dintre răniți, inclusiv pilotul, au politraumatisme, dar sunt conștienți și cooperanți. Cel de-al patrulea are și o contuzie cranio-cerebrală și una toraco-abdominală. Acesta și-a pierdut cunoștința, apoi și-a revenit, însă nu-și mai amintește nimic”, a precizat coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița.

Unul dintre pasagerii avionului prăbușit a fugit de la locul accidentului, după sosirea echipelor medicale de prim-ajutor, și a fost localizat ulterior în parcul Rahova din București, au declarat, pentru Mediafax, surse medicale. Pasagerul a dispărut în timp ce medicii acordau îngrijri medicale celorlalți răniți, au mai spus sursele citate. Ulterior, pilotul avionului i-a telefonat celui fugit și a aflat că acesta se află în parcul Rahova.

„A fost găsit și va fi dus la Spitalul Universitar. Are 17 ani și a spus că a fugit cu o mașină, deoarece s-a speriat. Prezintă un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie la umăr”, au mai spus aceleași surse.

UPDATE 14.45 La spitalul Foreasca din Capitală au ajuns doi dintre pasagerii avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit în cursul acestei dimineți la Cornetu, în apropiere de București.

Medicul Sorina Magda Șovar a declarat că nici unul dintre pacienții transportați de urgență la unitatea sanitară nu necesită o intervenție chirurgicală. „Unul dintre pacienții este în stare mai gravă, dar este conștient. Acesta are un traumatism craniam minor, o contuzie toraco-abdominală și o fractură. Ambii pacienți vor fi supuși unei noi reevaluări generale peste 24 de ore”, a declarat cadrul medical.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Proletarul Ceaușescu venea, de fapt, dintr-o familie de „chiaburi”
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform