CRIZĂ ÎN GRECIA. Guvernul de la Atena a angajat funcționari în 2010-2011, încălcând un acord cu UE-FMI

CRIZĂ ÎN GRECIA. Guvernul de la Atena a angajat funcționari în 2010-2011, încălcând un acord cu UE-FMI
Publicat: 24/06/2012, 18:01
Actualizat: 24/06/2012, 18:01

Grecia a încălcat un acord cu UE și FMI angajând circa 70.000 de funcționari în 2010-2011, potrivit unor informații publicate de revista To Vima, relatează AFP.

Acest săptămânal de centru-stânga citează un prim raport intern în acest sens al misiunii permanente a UE, BCE și FMI, precum și un altul realizat de ministrul de Finanțe interimar George Zannias.

„În timp ce Guvernul (condus de socialiștii din Pasok, n.red.) trecea legi privind reducerea numărul funcționarilor, acesta îi aducea înapoi pe fereastră”, potrivit unui membru anonim al Troicii, citat de To Vima.

El a adăugat că alte 12.000 de persoane au fost angajate în colectivitățile locale în timp ce măsurile de economisire prin fuzionarea municipalităților erau oficial în curs.

Raportul pe care Zannias urma să îl transmită succesorului său desemnat după alegerile din 17 iunie, Vassilis Rapanos, arată că există în continuare oficial 692.000 de funcționari, fără schimbare, în timp ce 53.000 au ieșit la pensie în 2010. Spitalizat de urgență vineri, Rapanos nu a putut depune jurământul.

În timp ce 40.000 de disponibilizări au avut loc în 2011, reducerea netă nu a fost decât cu 24.000, arată To Vima.

Grecia a promis să înlocuiască în această perioadă doar un funcționar din cinci în cadrul unui prim memorandum negociat în schimbul unui ajutor financiar masiv.

Acest raport intervine în timp ce o misiune a Troicii este așteptată la Atena pentru a evalua situația țării, în timp ce Grecia cere renegocierea memorandumului semnat în februarie.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Cum arată CRBL după ce și-a făcut prima operație estetică la față! După divorț, s-a...
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Informații explozive: Turul doi, pe 29 decembrie
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Andreea Antonescu a ajuns la 42 de kilograme! Cum este viața de mamă singură
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Super-campionul Cătălin Chirilă, povestea unui erou renăscut, de 1 Decembrie, la Altceva cu Adrian Artene