Majorarea salariilor bugetarilor cu 8%, programată de guvern în iunie, va însemna lefuri mai mari cu 150 de lei pentru funcționarii din administrația publică și cu 100 de lei pentru cei care lucrează în învățământ și în domeniul sănătății.
Astfel, angajații din administrație publică vor primi, în medie, începând cu luna iulie, salarii de peste 2.000 de lei, de la 1.880 de lei cât câștigau în luna aprilie, reiese din cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS). Lefurile profesorilor vor ajunge la circa 1.380 de lei, de la 1.280 de lei în prezent, iar personalul din spitale va câștiga, în medie, 1.360 de lei, față de 1.260 în luna aprilie.
Citește și GÂNDUL LIVE. Daniel Dăianu, consilierul premierului, despre reîntregirea salariilor: Anularea risipei și a hoției va permite onorarea angajamentelor luate
Practic, salariile medii nete ale bugetarilor din administrația publică și a celor din sănătate vor fi în luna iulie a acestui an mai mari decât cele înregistrate în 2010, înainte de reducerea veniturilor din sectorul public.
Datele INS arată că în iunie 2010, ultima lună înaintea tăierilor, funcționarii din administrația publică aveau, în medie, salarii de circa 1.930 de lei, în timp ce salariații din domeniul sănătății câștigau circa 1.280 de lei pe lună. Profesorii pe de altă parte aveau salarii medii de circa 1.460 de lei, mai mari decât cele pe care le vor primi după majorarea de luna viitoare.
Lefurile bugetarilor au fost reduse cu 25% în 2010 și majorate un an mai târziu cu 15%. Guvernul a decis reîntregirea acestora la începutul lunii mai. Inițial, premierul Victor Ponta nu s-a făcut foarte bine înțeles în legătură cu data exactă a acestor majorări sau sursa din care vor fi finanțate. Situația a fost clarificată ulterior, după discuțiile cu membrii delegației Fondului Monetar Internațional (FMI) și ai Comisiei Europene (CE).
Negocierile dintre reprezentanții executivului și cei ai FMI și CE au avut loc la sediul Băncii Naționale a României (BNR). Florin Gergescu, ministru de Finanțe și fost prim-viceguvernator, a declarat la ieșirea de la discuții că negocierile au fost duse cu succes. „Suntem la 12 ore de la începerea negocierilor de astăzi. Acestea s-au încheiat cu succes și asta reprezintă angajamentul guvernului Ponta privind continuarea reformelor. Acordul este negociat și încheiat cu succes”, a anunțat Georgescu.
Citește și Georgescu, noul șef al Finanțelor, despre majorarea salariilor, cursul leului și banii pentru pensionari. De ce nu și-a trecut în CV că a lucrat în conducerea BID
Calendarul reîntregirii convenit cu instituțiile internaționale prevede o primă majorare de 8% la începutul lunii iunie, pe care bugetarii o vor simți abia în iulie când vor încasa salariul pentru luna precedentă, a doua majorare, de 7,4%, urmând să aibă loc în decembrie, și să fie bugetată anul viitor.
Cu toate acestea, creșterea lefurilor va însemna și o pondere mai mare din PIB a cheltuielilor cu salarii, de la 6,9% cât se bugetase inițial, la 7,2% din PIB. Potrivit unui document obținut de Mediafax, reîntregirea salariilor bugetarilor va fi urmată de trei ani de politici restrictive, în care eventualele creșteri salariale vor fi strict condiționate de evoluția economiei și a productivității.
Citește și Creșterea salariilor bugetarilor va fi urmată în viitorii trei ani de politici restrictive – document guvernamental