Loredana este ambasadoarea campaniei „Eu sunt! Tu?, pentru construirea comunității LGBT, și va participa la Marșul Diversității ce are loc sâmbătă în Capitală, au anunțat organizatorii, luni, într-o conferință de presă la care a fost prezentă și cântăreața.
Conferința de presă dedicată evenimentului GayFest din București, organizat de Asociația ACCEPT și aflat la cea de-a noua ediție, a avut loc luni în Capitală, cu participarea Loredanei Groza, a lui Tudor Kovacs, managerul programului „Eu sunt! Tu?”, pentru prevenirea infectării cu HIV și construirea comunității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender), a președintelui Consiliului pentru Combaterea Discriminării (CNCD) Csaba Ferenc Asztalos și a directorului executiv ACCEPT Irina Niță.
„Această ocazie să fiu ambasadoare – e un titlu atât de onorant – a campaniei «Eu sunt! Tu?» mă și obligă și sper să facem ca această săptămână să fie memorabilă pentru comunitatea LGBT, dar și pentru prieteni, cunoscuți” ai acestor persoane, a spus Loredana, cunoscută susținătoare a drepturilor persoanelor LGBT.
Ea a mai menționat că are „foarte mulți prieteni în această comunitate, prieteni în adevăratul sens al cuvântului”, apreciindu-i pe aceștia pentru deschidere, disponibilitate și latura lor creativă.
Loredana a mai spus că situația din România a persoanelor LGBT, care uneori simt nevoia să se ascundă sau se simt complexate din cauza orientării lor sexuale, a făcut-o să se implice, considerând totodată că nu este vorba numai despre orientarea sexuală, ci despre discriminare în general, intoleranță și bigotism.
„Vă așteptăm la paradă, nu numai pe cei care fac parte din comunitatea LGBT, ci și pe prietenii, cunoștințele lor. (…) Este un marș al libertății și al diversității”, a mai spus Loredana.
Președintele CNCD a remarcat că, dacă la început Asociația ACCEPT avea probleme cu obținerea autorizației de la primărie pentru Marșul Diversității, acest eveniment a devenit o obișnuință.
Csaba Ferenc Asztalos a spus că își dorește ca „societatea să fie atentă la drepturile acestei comunități” și în afara GayFest, apreciind că este „o comunitate tăcută”, despre care circulă discursuri cu caracter manipulativ și incitativ, dând ca exemplu „subiectul-sperietoare” al adopției copiilor de către cuplurile de persoane LGBT.
„Noi suntem la nivelul discuțiilor de a asigura confortul cotidian al acestor persoane care își asumă orientarea sexuală”, a spus președintele CNCD, vorbind despre un tratament nondiscriminatoriu la locul de muncă sau din partea autorităților publice pentru aceste persoane. Asztalos a mai spus că și-ar dori să se dicute și despre căsătorie, „fără patimă”, pentru că, deși este un subiect sensibil în România, sunt țări din jur care au reglementat pactul civil pentru aceste cupluri.
La rândul său, Tudor Kovacs a povestit o discuție pe care a avut-o cu un cuplu de tineri gay din Constanța, care au spus că „nu e normal” să își manifeste afecțiunea în public.
„Eu sunt un tânăr gay, adică nu mai sunt tânăr, dar sunt gay”, a glumit el, și „jumătate dintre români nu ar sta la aceeași masă cu mine”, potrivit mai multor studii (CNCD 2010, EMIS 2010, SIALON 2009).
„Avem nevoie de voci, care să ne inspire să nu ne mai fie teamă și să-i inspire și pe ceilalți”, a mai spus Kovacs.
Directorul executiv al ACCEPT, Irina Niță, a precizat, răspunzând întrebării unui jurnalist dacă se așteaptă să fie probleme la Marșul Diversității, din cauza celor care se opun acestei mișcări, că nu apar astfel de probleme din cauză că marșul se desfășoară de fapt ca „o petrecere cu circuit închis, în stradă ce-i drept”, într-un perimetru închis, fără ca trecătorii să aibă posibilitatea să se alăture dacă doresc manifestației.
„Se desfășoară într-o formă foarte diferită de ceea ce ne dorim”, a spus Irina Niță, exprimându-și dorința ca Marșul Diversității să fie „asumat cât mai repede ca un marș al normalității”.
Marșul Diversității va avea loc sâmbătă, în intervalul orar 17.00 – 19.00, pe traseul Piața Unirii – Piața Constituției – metrou Izvor.
Manifestarea GayFest, organizată din 2004 de Asociația ACCEPT la București, se desfășoară și în acest an timp de o săptămână, în care vor avea loc concerte, expoziții, reprezentații de teatru, proiecții de filme și petreceri, culminând cu Marșul Diversității, sâmbătă.
GayFest este expresia mișcării pentru drepturi civile a persoanelor LGBT, o manifestare care combină activismul politic (marș, dezbateri) cu cel cultural (spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții).
Programul complet al evenimentelor GayFest se găsește pe site-ul www.gay-fest.ro.