Curtea Constituțională nu se va mai putea pronunța asupra hotărârilor Parlamentului. Senatorii au adoptat astăzi o modificarea legii Curții Constituționale, ștergând dintre competențele acestuia controlul hotărârilor Parlamentului.
Legea revine astfel la prevederile din 2010, când printr-un amendament depus de senatorul PSD Dan Șova, potrivit căruia competențelor Curții Constituționale i se adăuga controlul hotărârile parlamentului.
Legea a fost aprobată cu 70 de voturi „pentru”, patru abțineri și 18 voturi „împotrivă”. Senatul a fost cameră decizională în acest caz. Prevederile actului normativ vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.