Prima pagină » Puterea Gândului » Greaua moștenire a lui Adrian Năstase

Greaua moștenire a lui Adrian Năstase

Greaua moștenire a lui Adrian Năstase
Condamnat pentru fapte de corupție și cu anumite drepturi cetățenești interzise, Adrian Năstase este în continuare membru PSD, partidul al cărui statut prevede excluderea oricărui condamnat penal.

„Când la noi în partid au existat suspiciuni, am luat direct măsurile care se impuneau, fără niciun fel de ezitare, deși suntem în opoziție și nu putem influența, așa cum fac ei, justiția”. Pe 31 octombrie, cand scria aceste lucruri pe blog, România domnului Victor Ponta era „țara Mafiilor Portocalii”, iar el îi dădea o mână de ajutor, cu ghilimelele de rigoare, Monicăi Macovei pentru a curăța partidul de „mafioți portocalii (sute!) care trebuie să facă puscărie pentru faptele lor”. Astăzi, când USL a ajuns la putere, iar Adrian Năstase este condamnat doi ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, s-a instalat amnezia.

După ce l-a luat gura pe dinainte la căpătâiul lui Adrian Năstase, Victor Ponta încearcă să dreagă busuiocul, repetând obsesiv că, fiind premier, nu poate comenta o decizie a justiției și nici altceva legat de caz: „Nu se ocupă Guvernul de așa ceva. Eu sunt prim-ministru, da?”

În teorie stăm bine. Practica: ministrul de interne Ioan Rus l-a sunat pe Adrian Năstase, condamnat la închisoare, pentru a aranja punerea în executare a mandatului instanței. „Am zis că ar fi elegant să discutăm cu dânsul, pentru că este un fost prim-ministru. Uitându-mă în jur cine ar putea să-l sune, singurul eram eu. Nu la orice mandat sunt 100 de televiziuni afară, nu la orice mandat peste jumătate de oră apare pe CNN”, a explicat îngrijorat Rus. Și pentru mai mult dramatism: „M-am gândit că va face ceva”.

„Ministerul de interne și-a făcut datoria”, iar Ioan Rus nu trebuie să-și prezinte demisia, a sărit imediat Ponta. Pe teoria sa enunțată mai sus, logic, guvernul se ocupă cu așa ceva. Ce te faci însă când în aceeași Românie pe care domnul Ponta o guvernează, un tânăr de 26 de ani din Târgu Jiu, după a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare pentru conducere fără permis, a urcat în podul casei și s-a spânzurat? S-o fi gândit și la el ministrul de interne că va face ceva? I-o fi dat un telefon? Nu, pentru că în regulile funcționării unui stat de drept ministrul de interne nu se ocupă cu așa ceva, iar dacă ar face-o, într-o țară normală, ar trebui să-și semneze în același timp și demisia.

Recucerirea TVR – revenirea la „moștenirea” lui Năstase

USL-ul al cărui co-președinte este Victor Ponta, în loc să se pună pe scris o lege de depolitizare a Televiziunii Publice, așa cum a promis înainte de a ajunge la putere, pune stăpânire la propriu pe TVR.

Chiar dacă în legea de funcționare a TVR scrie negru pe alb că grupurile parlamentare fac propuneri pentru Consiliul de Administrație „potrivit configurației politice și ponderii lor în parlament”, USL a scos de pe listă reprezentanții PDL, împărțind locurile între PSD, PNL, UDMR și UNPR.

„75 la sută din grupurile parlamentare în Parlament sunt reprezentate în viitorul CA al SRTv, mai puțin acel grup parlamentar care a nominalizat acel președinte și acea majoritate a Consiliului de Administrație care a dus la falimentul TVR”, a fost argumentul care a bătut legea, formulat de pesedistul Valeriu Zgonea, după negocierile liderilor de grupuri parlamentare.

Dincolo de lege, în parlament, majoritatea a votat complice. Aceeași majoritate care în mai puțin de o lună a schimbat legea Curții Constituționale ca să elimine vreun eventual obstacol în suspendare președintelui, pe cea a referendumului astfel încât șeful statului să fie să fie demis mai ușor, și a fabricat o lege care să-i asigure un loc lui Victor Ponta în poza de familie de la Consiliul European.

La așa agendă urgentă, cu siguranță celelalte probleme au fost probabil rezolvate. Premierul Ponta o fi găsit bani pentru reîntregirea salariilor, deficitul e sub control, funcționarea statului de drept n-ar mai trebui să fie un minus în raportul de țară care va fi dat în iulie în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, iar aderarea la Schengen ar trebui să rămână bătută în cuie.

PS. Condamnat pentru fapte de corupție și cu anumite drepturi cetățenești interzise, Adrian Năstase este în continuare membru PSD, partidul al cărui statut prevede contrariul și care, spunea premierul de opoziție Victor Ponta, când „au existat suspiciuni, a luat direct măsurile care se impuneau, fără niciun fel de ezitare”.

Autor