Năstase a plecat la Rahova

Paradoxal, Năstase a plecat la Rahova cu salvarea. Nimic nu l-a putut salva. Și, cu toate acestea, privirea, care i-a patinat preț de câteva secunde peste chipul celor din jur, a părut aceea a unui om împăcat. E posibil să fi fost doar reflexia unui sedativ.

Nu vreau să fiu cinic și nici avocat din oficiu. „Cazul Năstase” este cu atât mai complicat cu cât planurile – obiectiv și subiectiv – interferează. Ești tentat să acorzi circumstanțe, dincolo de matricea legală, din varii motive: suntem oameni, suntem creștini, avem superstiții, trăim angoase, percepții, ne temem de blam.

Dar dincolo de toate, există legea și percepția ei. Pentru că societatea nu poate funcționa guvernată de stări și percepții, de impuneri și constrângeri arbitrare. Democrația rămâne structurată pe o sumă de legi și precepte morale.

„Cazul Năstase” a devenit un caz în sine prin ieșirea pe care a ales-o Adrian Năstase. Și e limpede că e greu să judeci un om în atare circumstanțe. Poți face doar observații.

Există personalități de genul fostului premier – inteligenți, orgolioși și inflexibili până la aroganță și impuls dictatorial – care, în anumite momente, își pierd cumpătul. Conștienți de sine, încântați și foarte atenți la ei înșiși, la hobby-uri imperioase, la obsesiile de colecție, la crearea diferențelor, se desprind temporar de lumea imediată, de „mica” societate, cu nervii, neîmplinirile și vulgaritatea ei cotidiană.

În ceea ce mă privește, sunt absolut convins că Adrian Năstase nu i-a spus vreodată în această viață lui Bogdan Popovici, „Bogdane, rezolvă-mă și pe mine în campania asta, cu banii din Trofeul Calității”. Iar dacă banii s-au dus în această direcție, spălați și uscați, probabil că alții s-au îngrijit de problemele lumești ale fostului premier. Numai că Justiția, după toate instanțele create de dreptul democratic, a decis că Năstase este beneficiarul final și că, desprins sau nu de vulg, a beneficiat de atenția lui, fără neliniști și scrupule. Nicio secundă, apărat de o superechipă de avocați, Năstase nu și-a luat în calcul înfrângerea. Nicio secundă apropiații săi nu i-au spus că e posibil să piardă. Iar când a înțeles asta, a ales singura cale care l-ar fi împiedicat să coboare.

Nicio secundă, Adrian Năstase nu și-a pus problema că poate a greșit; a refuzat verdictul și materializarea acestuia cu convingerea că nu poate da socoteală în fața unei instanțe aflate sub personalitatea sa.

La rândul lor, ministrul Ioan Rus și polițiștii pe care i-a trimis să-l ridice pe Năstase de la domiciliu au considerat că stările lor sunt mai importante decât aplicarea legii. Mi se pare incredibil ca un om cu experiența actualului ministru de Interne, odată ce a intuit, potrivit propriei declarații, că Năstase e „capabil de orice” să nu-și instruiască oamenii, să nu le spună, odată în plus, că nu e loc de menajamente și „finețuri” când se vor afla în fața fostului premier. Mi se pare fără sens, ca eu, polițist cu zeci de ani de experiență, să inițiez gavote și jocuri de societate, cu „mersul după cărți și alte necesaruri” în loc să preîntâmpin ferm posibilitatea oricărui incident.

La fel cum medicii de la Floreasca au opus legii colegialitatea de partid, Brădișteanu „reținându-l” în spital pe Năstase, în virtutea unui „diagnostic complex”, complicându-i și mai mult situația, declarându-l netransportabil în timp ce transmitea familiei că „starea pacientului e bună”. Până astăzi, când DNA a început urmărirea penală împotriva sa, pe motiv de „favorizarea infractorului”. Consecința: după ce l-a pus timp de patru zile într-o situație penibilă, medicul-coleg s-a dezis abrupt și irevocabil, consimțind că pacientul său poate fi transportat la Rahova.

Nu. Nu vreau să spun că Năstase e victima prietenilor săi. Năstase e victima propriilor indiferențe, a preaplinului de sine, a ruperii sale de pământ. Vina tuturor celorlalți e facerea circului în care, lui Adrian Năstase, i s-a rezervat un rol ingrat.